Auto: Sebastien Ogier (Toyota) se menţine în fruntea Raliului Monte Carlo, prima etapă a WRC 2021

1 lună in urmă 16

Pilotul francez Sebastien Ogier (Toyota), campionul mondial en titre, se menţine în fruntea Raliului Monte Carlo, prima etapă a calendarului Campionatului mondial WRC, după probe speciale disputate sâmbătă, relatează L'Equipe. Ogier are, înaintea ultimelor patru probe speciale de duminică, un avans de 13sec faţă de britanicul Elfyn Evans (Toyota) şi de 56sec8/10 faţă de finlandezul Kalle Kovanpera (Toyota). Piloţii de la Hyundai, belgianul Thierry Neuville şi spaniolul Dani Sordo ocupă locurile 4 şi 5, la 1min03sec8/10 respectiv 2min11sec3/10. Ziua de sâmbătă a fost marcată de abandonul estonianului Ott Tanak (Hyundai), campionul mondial din 2019, care a suferit două pene de pneu în etapa a opta şi a noua şi nu avea decât o singură roată de rezervă. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă