Auto: Raliul Dakar 2022 - Multiplul campion Stephane Peterhansel a pierdut o roată

3 săptămâni in urmă 14

Pilotul francez Stephane Peterhansel (Audi Sport), multiplu câştigător al Raliului Dakar la moto şi apoi la auto, a pierdut orice şansă la victoria finală duminică, în prima etapă a cursei de anul acesta, la Ha'il, fiind obligat să aştepte asistenţa tehnică după ce roata stângă de la buggy-ul său hibrid Audi s-a desprins, informează AFP. Celebra marcă a cercurilor a avut o zi neagră duminică. După Peterhansel, care a înregistrat o întârziere de şase ore după pana suferită, suedezul Mattias Ekstrom a înregistrat şi el o întârziere de 1 h 30 min, iar spaniolul Carlos Sainz, al doilea după etapa prolog, a consemnat şi el o întârziere de 2 h 07 min după prima etapă. În schimb, qatarianul Nasser al-Attiyah (Toyota), la secţiunea auto, şi australianul Daniel Sanders (KTM), la moto, s-au impus din nou după ce câştigaseră şi etapa prolog, conducând în clasamentul general al celebrei curse de anduranţă din sportul cu motor. AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă