Auto-F1: Hamilton, cel mai rapid timp în a treia sesiune de antrenamente libere la Marele Premiu al Ungariei

2 luni in urmă 25

Britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) a înregistrat cel mai rapid timp în cea de-a treia sesiune de antrenamente libere a Marelui Premiu al Ungariei, etapa a 11-a a Campionatului Mondial de Formula 1, sâmbătă, pe circuitul Hungaroring (4,381 km), transmite AFP. Dacă în primele două sesiuni, de vineri, cei mai buni timpi au fost realizaţi de olandezul Max Verstappen (Red Bull-Honda), liderul la zi în clasamentul piloţilor, respectiv finlandezul Valtteri Bottas (Mercedes), sâmbătă a fost rândul lui Hamilton, campionul mondial en titre, să se impună. El a fost cronometrat în 1:16.826, devansându-i pe cei doi principali rivali, însă nu cu mult. Ungaria va găzdui duminică ultimul Grand Prix înainte de vacanţa de vară pe o vreme caniculară, dar şi pe fondul tensiunilor dintre Verstappen şi Hamilton care au apărut după implicarea celor doi în incidentul de la Silverstone. Doar opt puncte îi separă pe cei doi în clasamentul piloţilor. Rezultatele celei de-a treia sesiuni de antrenamente libere: Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) 1:16.826 (20 tururi) Max Verstappen (Olanda/Red Bull-Honda) 1:16.914 (13) Valtteri Bottas (Finlanda/Mercedes) 1:17.055 (15) Carlos Sainz Jr (Spania/Ferrari) 1:17.497 (20) Charles Leclerc (Monaco/Ferrari) 1:17.520 (16) Lando Norris (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1:17.772 (12) Sergio Perez (Mexic/Red Bull-Honda) 1:17.917 (12) Daniel Ricciardo (Australia/McLaren-Mercedes) 1:17.942 (15) Fernando Alonso (Spania/Alpine-Renault) 1:17.992 (15) Lance Stroll (Canada/Aston Martin-Mercedes) 1:18.050 (16) Pierre Gasly (Franţa/AlphaTauri-Honda) 1:18.115 (17) Esteban Ocon (Franţa/Alpine-Renault) 1:18.174 (15) Sebastian Vettel (Germania/Aston Martin-Mercedes) 1:18.235 (15) Yuki Tsunoda (Japonia/AlphaTauri-Honda) 1:18.461 (25) Kimi Raikkonen (Finlanda/Alfa Romeo-Ferrari) 1:18.683 (21) George Russell (Marea Britanie/Williams-Mercedes) 1:18.794 (14) Nicholas Latifi (Canada/Williams-Mercedes) 1:18.821 (15) Antonio Giovinazzi (Italia/Alfa Romeo-Ferrari) 1:19.113 (14) Mick Schumacher (Germania/Haas-Ferrari) 1:19.406 (15) Nikita Mazepin (Rusia/Haas-Ferrari) 1:19.933 (16) AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu) 
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă