Auto: Cele două echipaje româneşti din Raliul Dakar 2022, în top 60 înaintea ultimei etape

1 săptămână in urmă 21

Cele două echipaje româneşti care participă la secţiunea auto a Raliului raid Dakar 2022 se află în top 60 la general înaintea ultimei etape a cursei din Arabia Saudită, programată vineri. În etapa a 11-a, desfăşurată joi la Bisha, pe 346 de km, echipajul Iacob Ilie Buhai Hotea/Tudor Turdean a încheiat pe locul 60, cronometrat în 08 h 23 min 07 sec, la 4 h 53 min 35 sec de câştigător, spaniolul Carlos Sainz. Mihai Ban şi Ştefan Cătălin Ion - Cheloo au terminat pe 61, la 5 h 02 min 41 sec de învingător. La general, echipajul Ban/Ion se află pe 55, la 50 h 27 min 06 sec de liderul Nasser Al-Attiyah, în timp ce Buhai Hotea şi Turdean ocupă poziţia a 58-a, la 56 h 18 min 39 sec. Etapa de vineri, dintre Bisha şi Jeddah, va avea o lungime de 680 km, dintre care doar 164 vor fi cronometraţi. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)   Sursa foto: Federatia Romana de Automobilism Sportiv/Facebook
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă