Austria, Grecia și Danemarca presează Agenția pentru Medicamente a UE să aprobe mai repede vaccinul AstraZeneca

1 lună in urmă 1

​Austria, Danemarca vor presa împreună Agenția Europeană Pentru Medicamente (EMA) cu scopul ca aceasta să aprobe vaccinul AstraZeneca contra Covid-19 cât mai repede, a declarat luni cancelarul austriac Sebastian Kurz, adăugând că ”fiecare săptămână contează”, transmite Reuters.

Kurz a făcut declarațiile în care joi urmează un summit virtual al liderilor europeni și la o zi după ce a anunțat că lockdown-ul impus în Austria va fi extins cel puțin până pe 7 februarie, pentru a limita noile tulpini, mai contagioase, ale coronavirusului.

EMA, autoritatea UE de reglementare în domeniul medicamentelor, a spus săptămâna trecută că va analiza vaccinul dezvoltat de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford luna aceasta, printr-o procedură cu calendar accelerat.

”Fiecare săptămână contează. Ne așteptăm să se lucreze zi și noapte, să se ajungă la o decizie luată fără birocrație, iar Europa să nu rămână în urmă”, a declarat Kurz într-o conferință de presă.

”La acest moment avem nevoie – pe baza tuturor datelor științifice, bineînțeles – de o decizie rapidă, deoarece AstraZeneca poate livra numai în Austria, în primul trimestru, până la două milioane de doze, iar asta ar conta enorm la succesul nostru de vaccinare a populației”, a afirmat Kurz, în condițiile în care Austria are o populație de aproape 9 milioane de persoane.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă