Austria a intrat în lockdown național pentru trei săptămâni

1 săptămână in urmă 5

Oamenii din Austria pot ieși din casă, începând de luni, 22 noiembrie, și vreme de trei săptămâni, doar pentru a merge la locul de muncă, pentru cumpărarea bunurilor de strictă necesitate şi pentru a face sport în spaţii deschise, potrivit noilor măsuri anunțate vineri de guvernul austriac, potrivit Agerpres.

Austria este prima țară europeană care a instituit un lockdown în noul val pandemic. Carantina pentru persoanele vaccinate şi pentru cele trecute prin boală se va încheia pe 13 decembrie, iar în cazul persoanelor nevaccinate nu este prevăzut un termen.

Pe lângă faptul că oamenii nu mai pot ieși din casă decât pentru situații esențiale, majoritatea restaurantelor pot vinde produse doar pentru consum acasă, iar evenimentele culturale şi cele sportive de amploare se vor desfăşura fără spectatori.

Totuşi, şcolile sunt deschise, iar părinţii vor putea decide dacă îşi trimit copiii la cursuri sau optează pentru lecţii online.

Austria a confirmat sâmbătă aproape 14.000 de cazuri noi de COVID, conform autorităţilor de la Viena. De asemena, incidenţa la şapte zile a atins 1.085 de noi cazuri la 100.000 de persoane.

În secţiile de terapie intensivă sunt internaţi în prezent 528 de pacienţi COVID-19. O valare mai mare decât aceasta – 611 – s-a înregistrat în timpul celui de-al treilea val al pandemiei.

În Austria este deja în vigoare de luni, 15 noiembrie, un lockdown impus persoanelor nevaccinate împotriva COVID-19, care pot să-şi părăsească locuinţele doar pentru cumpărături esenţiale, pentru a merge la lucru sau la medic. Autoritățile au înțeles însă în scurt timp că măsurile sunt insuficiente pentru a reduce amploarea valului pandemic.

Vaccinare obligatorie în Austria, de la anul

Tot vineri, Cancelarul Alexander Schallenberg a anunțat că începând cu luna februarie a anului viitor va impune vaccinarea obligatorie a cetățenilor. Decizia face Austria să devină singura țară europeană care impune vaccinarea obligatorie la nivel național.

Detaliile acestor măsuri vor fi comunicate ulterior, dar cel mai probabil, austriecii care nu vor respecta legea vor fi pasibili de amenzi sau își vor vedea libertatea de mișcare limitată.

Austria are o rată scuzătă de vaccinare. Până în prezent, doar două treimi dintre austrieci sunt vaccinaţi cu schema completă împotriva SARS-CoV-2.

Anunţarea noilor măsuri a dus la proteste. Sâmbătă, aproximativ 40.000 de oameni au ieșit în stradă, în centrul Vienei pentru a-şi exprima nemulţumirea față de lockdown și planurile de a face vaccinare obligatorie. Afişând steagul naţional şi bannere pe care scria „Libertate”, protestatarii din Viena au strigat „Rezistenţă!” şi au huiduit poliţia.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă