AUR și Mișcarea Legionară. Cât de valabilă este comparația între cele două partide

2 luni in urmă 34

Noul parlament al României care se deschide luni va avea în componența sa 10% dintre membri din rândul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR). Este un partid nou care a fost comparat cu Mișcarea Legionară. Cât de valabilă este această comparație?

Jurnalistul Petru Clej de la Radio France Internationale a intervievat doi istorici ai Mișcării Legionare, Traian Sandu de la Université Sorbonne Nouvelle Paris 3, autor al cărții ”Istoria Gărzii de Fier. Un fascism românesc” și Roland Clark, lector la Universitatea Liverpool din Anglia, autor al cărții Sfântă Tinerețe Legionară.

Activismul fascist în România interbelică., consideră că AUR are trăsături neo-fasciste și asemănări cu Mișcarea Legionară, dar s-a adaptat foarte bine condițiilor României de azi.

Traian Sandu vorbește de o anume „filiație prin învățăcei”, cu referire la cartea despre Constantin Noica a ideologului AUR, Sorin Lavric, care este discipolul lui Gabriel Liiceanu, care la rândul său a fost discipolul lui Noica, dar acest lucru este secundar în opinia sa.

“Un naționalism radical cu promisiuni pentru o societate mai bună și cu un expansionism, eventual imperial, spre Moldova, plus apărarea, într-un fel neo-imperială, a minorităților române în străinătate. Începând cu preambulul, găsiți o afirmare a exclusivității partidului, adică AUR reprezintă exclusiv românii: ‘AUR este rezultatul unificării forțelor politice românești care au în vedere interesele poporului român’.

Deci celelalte partide nu reprezintă interesele românilor, ceea ce este specific Legiunii Arhanghelului Mihail, care atunci când a fost creată în 1927 avea pretenția că reprezintă în mod exclusiv și absolut interesele românilor.

Alianța noastră se pronunță împotriva oricărei formule de marxism contemporan’, formulă împrumutată din ‘Pentru legionari’ a lui Corneliu Zelea Codreanu, deși azi nu mai e mare pericol de marxism.

‘Drumul României nu poate avea decât o direcție: Europa, dar o Europă a căror valori clasice sunt adevărul, binele, frumosul, însoțite de cele trei paradigme – filosofia greacă, dreptul roman și creștinismul’ și astea sunt preluate din fascismul clasic, mai puțin fascismul mussolinian și nazismul de creștinism, iar acestea sunt și practic citate din viziunea lui Codreanu, a fasciștilor din anii ‘20 – ‘30 în general.

‘Concepția AUR descinde cu precădere dintr-o viziune spiritualistă care se opune categoric vederii materialismului vulgar’ asta este practic un capitol în cartea lui Codreanu. ‘AUR afirmă ierarhia valorică și respinge aprioric orice aplatizare în numele egalității’, care este un apel la elitismul codrenist.

Acestea sunt însă referințe culturale și istorice care mai pot avea succes la unele generații mai în vârstă și mai culte, dar nu este esențialul pentru a aduce voturi.” spune Traian Sandu.

Imitarea extremiștilor din străinătate

Istoricul Roland Clark remarcă două tipuri de asemănări AUR – Mișcarea Legionară și alte paralele cu dreapta contemporană.

“Prima provine din imitație. Codreanu a preluat din Germania zvastici, uniforme paramilitare, salutul nazist. Asta face și AUR copiindu-l pe Trump cu știrile false, caravana AUR arată ca autocarul campaniei Brexit din Marea Britanie, iar oameni ca Sorin Lavric cunosc multe despre Legiune și o imită în mod deliberat, creează panici morale, provoacă represiune și apoi pozează în victime, tema anti-corupției, legătura cu pământul”, spune Roland Clark.

“În afară de această, la AUR – partid creat doar acum un an – se manifestă relații personale ca și la legionari, soț – soție, frate – soră, veri, pentru că acesta este cel mai ușor mod de a răspândi o mișcare. Ceea ce caracterizează mișcările fasciste este palingeneza – renașterea națiunii – națiunea noastră e moartă sau decadentă, iar noi dorim renașterea ei, era o temă constantă a Mișcării Legionare, reluată acum de AUR.

Diferența este antisemitismul, care constituia 90% din discursul Mișcării Legionare în perioada interbelică, dar pentru AUR nu este un subiect de predilecție”, adaugă Roland Clark.

Traian Sandu este de părere că antisemitismul Mișcării Legionare este înlocuit la AUR de anti-maghiarism, remarcile anti-semite apărând doar la nivelul declarațiilor, ca de pildă atacurile împotriva lui George Soros sau unele declarații publice ale lui Sorin Lavric.

Legătura cu ortodoxia

O altă asemănare remarcată de Traian Sandu este legătură cu creștinismul ortodox.

“Aici este referire de fapt la codrenism, la dimensiunea religioasă a fascismelor din Europa de Est, care fiind mai puțin dezvoltată în perioada interbelică nu putea să-și permită ateismul lui Mussolini sau religia germanică a lui Hitler, se baza și pe Biserică pentru a avea priză la mase și atunci Codreanu, ca și Ferenc Szalasi în Ungaria și Ante Pavelic în Croația au trecut prin Biserică pentru a avea priză la mase.

Dar de fapt Biserica Ortodoxă instituțională este mai supusă puterii oficiale, care este mai mult tradițional-reacționară, ca de pildă Carol al II-lea în perioada interbelică, cum ar fi azi un Traian Băsescu, decât a fasciștilor sau neo-fasciștilor, pentru că Biserica nu este o instituție de aventură.

Codreanu avea priză mai mult la tinerii preoți ortodocși, în ruptură cu Biserica oficială și care nu aplicau politica de obediență față de puterea politică. Este o asemănare, dar la AUR, în mod abil în program nu apare direct o referire la Biserica Ortodoxă, pentru că aceasta ar putea da o dezmințire dacă ar fi anexată în acest fel.

Apoi mai există problema persecuției după 1948 a Bisericii Greco-Catolice, care a avut un rol foarte important în Unirea românilor și în naționalismul românesc, or programul AUR nu menționează BOR care a colaborat cu comuniștii în persecutarea greco-catolicilor, tocmai pentru a implica toți românii, inclusiv minoritarii pentru că pro-forma și aceștia sunt invitați să facă parte din AUR în măsura în care sunt fideli naționalismului românesc și națiunii române.” este de părere Traian Sandu.

O altă asemănare Mișcarea Legionară – AUR, remarcată de Roland Clark este poziția anti-sistem.
“În 1918 s-a introdus sufragiul universal masculin și au fost create așteptări cu privire la democrație care au fost repede dezmințite mai întâi de guvernarea Partidului Național Liberal și apoi de cea a Partidului Național Țărănesc.
Aceste guvernări s-au dovedit incompetente și corupte generând insatisfacție care a fost principalul motiv pentru care oamenii au fost atrași de Mișcarea Legionară.

O situație oarecum similară s-a produs în 1989, cu promisiunile democrației și din nou așteptările au fost înșelate, ceea ce a dus la apariția și succesul unui partid ca AUR” explică Roland Clark.

Asemănări cu FIDESZ și PiS

Traian Sandu remarcă însă adaptabilitatea AUR și faptul că partidul a tras învățăminte din eșecurile recente ale unor partide similare din Europa, cum ar fi Adunarea Națională din Franța condus de Marine le Pen și Liga din Italia condus de Matteo Salvini.

“AUR nu are un discurs anti-european, este pro-business pentru că știe că capitalurile vin din străinătate acum, fie e că sunt investiții private, bani de la Uniunea Europeană sau de la românii din străinătate, deci nu poate avea un discurs prea anti-european așa cum a avut Le Pen înainte de eșecul de la alegerile din 2017.

Discursul AUR seamănă cu cel al premierului Ungariei și lider al FIDESZ, Viktor Orban, care este un discurs iliberal și pro-familie, pentru tradiție, destul de homofob și anti-feminist, mai mult decât de cel al lui JOBBIK care ar fi neofascist. Deci asemănările sunt cu FIDESZ din Ungaria și PiS din Polonia”, spune Traian Sandu, care conchide că AUR este un partid de extrema dreaptă.

“AUR este de extrema dreaptă prin cele trei straturi: tradițional, reacționar și neo-fascist, care a tras însă învățămintele din eșecurile extremei drepte din Franța și Italia și este pro-Europa din punct de vedere financiar.

Deci este un fel de amestec de populism elitist, într-un fel este și de extrema dreaptă și neo-liberal, adică sunt liberali din punct de vedere economic, dar și autoritari, așa cum este președintele Franței, Emmanuel Macron, pentru că neo-liberalii nu sunt numai pentru piața liberă ci și pentru impunerea măsurilor neo-liberale uneori prin violență.” explică Traian Sandu.

Sursa: Radio France Internationale/ Autor: Petru Clej

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă