AUR îl reclamă pe Iulian Bulai pentru „limbaj calomnios”. Ce afirmație a făcut deputatul USR

1 lună in urmă 3

Grupul parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) a înaintat o sesizare împotriva deputatului USR Iulian Bulai pentru afirmația acestuia din plen că AUR este „un partid extremist, fundamentalist, care nu reușește să înțeleagă unde este România acum”.

În sesizarea înaintată către Biroul Permanent al Camerei Deputaților, membrii AUR cer sancționarea deputatului pentru că ar fi încălcat mai multe articole din Regulamentul Camerei Deputaților și din Statului deputaților și senatorilor.

Ei îl acuză pe deputat de „limbaj calomnios” pentru că în ședința din 30 martie a Camerei Deputaților a afirmat: „nu o să comentez pe marginea intervențiilor din partea reprezentanților unui partid extremist, fundamentalist, care nu reușește să înțeleagă unde este România acum”.

Sesizarea este semnată de toți deputații AUR.

Sesizare AUR


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă