AUR îi solicită președintelui Klaus Iohannis să convoace CSAT pe tema traficului ilegal de mărfuri și persoane

2 luni in urmă 53

Reprezentanții Alianței pentru Unirea Românilor i-au solicitat preşedintelui Klaus Iohannis "să convoace de urgenţă" Consiliul Suprem de Apărare a Ţării pentru adoptarea unor măsuri ferme împotriva traficului transfrontalier ilegal de mărfuri şi persoane.

"Din informaţiile pe care le avem de la membrii şi simpatizanţii noştri din judeţe ca Maramureş, Suceava sau Botoşani, grupurile de contrabandişti de la graniţa de nord a României au devenit centre de putere în zonă. Sunt aleşi primari cu sprijinul lor. Nimeni nu îndrăzneşte pe plan local, nici Poliţia, nici ANAF, nici autorităţile locale să deranjeze aceste reţele infracţionale. Este un fapt de o gravitate deosebită, căci înseamnă că structuri ale statului român sunt complice la activităţi infracţionale. Dacă de la premierul Cîţu, care conduce sub influenţa băuturilor alcoolice, nu ne putem aştepta să deranjeze alţi infractori, preşedintele ţării are datoria să intervină", precizează senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte AUR, într-un comunicat transmis joi AGERPRES.

AUR atrage atenţia că "incidentul prin care un avion neidentificat, presupus a fi controlat de grupurile de traficanţi care operează în zona graniţei de nord, a pătruns nestingherit în spaţiul aerian al României nu este unul izolat".

"Traficul transfrontalier ilegal, în special de ţigări, dar şi de alte mărfuri de contrabandă şi chiar de persoane, a luat o amploare deosebită de-a lungul graniţei de nord şi est. Rutele terestre nu mai fac faţă, fapt pentru care infractorii operează tot mai mult şi pe calea aerului. În acest context, este afectată credibilitatea României ca stat membru al Uniunii Europene şi al NATO", se mai afirmă în comunicat.

Citeste si:

 cum să aperi libertatea studenților, deși nimeni nu o amenință

”Plec acasă, m-am săturat, nu mai pot!” Cum s-a născut aurul olimpic câștigat de România la Tokyo. Detalii emoționante

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă