AUR cere eliminarea restricţiilor în noaptea de Înviere. „Este cea mai importantă sărbătoare a creștinilor”

1 lună in urmă 5

AUR cere eliminarea restricţiilor în noaptea de Paşte. Reprezentanţii Alianţei pentru Unirea Românilor au cerut Guvernului și Comitetului Național pentru Situații de Urgență corectarea hotărârilor privind restricţiile de deplasare, cu referire specială la noaptea Învierii, în data de 4 aprilie pentru Paștele catolic și 2 mai pentru Sfintele Paști serbat de ortodocși, ținând seama de importanța covârșitoare a sărbătorii Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Partidul condus de George Simion și Claudiu Târziu au solicitat autorităţilor ca în cele două nopţi sacre creştinii să poată participa la slujba de Înviere, urmată de Sfânta Liturghie.

„Este necesară derogarea de la restricțiile de deplasare între orele 23:00-05:00, una dintre măsurile impuse de CNSU în data de 6 noiembrie 2020 și prelungită lună de lună, până la un termen necunoscut”, se arată într-un comunicat al AUR.

AUR cere eliminarea restricţiilor în noaptea de Paşte atât pentru ortodocşi, cât şi pentru catolici

„Ne vom lupta pe toate căile, în Parlament și în afara lui, ca aberația de anul trecut să nu se mai întâmple. Este cea mai importantă sărbătoare a creștinilor, una a bucuriei și nădejdii, a credinței depline în Iisus Hristos, a învierii Lui și a noastre. Cu toate riscurile în fața întunericului, noi vom merge să luăm Lumina. Le-o vom da și celor rătăciți, care ne țin departe de Biserică și ne vom ruga ca Bunul Dumnezeu să le deschidă mintea, să le încălzească sufletul și să le îndrume fapta”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, copreședinte AUR.

AUR își reafirmă poziția de respingere a măsurilor luate de Guvern, sub patronajul președintelui Klaus Iohannis și la indicațiile OMS pentru combaterea epidemiei de SARS-CoV-2, măsuri fără temei științific, arbitrare, disproporționate și cu consecințe dezastruoase, sub care actualii guvernanți continuă jaful organizat al avuției naționale.

Citeşte şi: George Simion (AUR) se opune vaccinării obligatorii şi restricţiilor. „Se încearcă amendarea celor care nu vor să îşi vaccineze copiii. Vedem nişte autorităţi slabe care nu ştiu decât să aibă apucături dictatoriale”

Totodată, George Simion, deputat AUR, a criticat în termeni duri, în direct la România TV, iniţiativa legislativă privind vaccinarea obligatorie prin care autorităţile ar vrea „amendarea celor care nu vor să îşi vaccineze copiii”. De asemenea, copreşedintele AUR a catalogat restricţiile aplicate pentru a limita răspândirea COVID-19 drept „nişte abuzuri”.

Citeşte şi: BILANȚ VACCINARE 5 MARTIE. Peste 47.000 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă