Au început discuțiile Consiliului NATO-Rusia. Tensiunile sunt în creștere, iar așteptările unui rezultat concret sunt scăzute

1 săptămână in urmă 7

Discuțiile dintre NATO și Rusia au loc miercuri la Bruxelles, pe fondul pesimismului față de progresele înregistrate în urma atitudinilor fără compromisuri adoptate de Moscova și Washington cu privire la tensiunile din Europa de Est. Ambele părți au așteptări scăzute în privința unui rezultat agreat de ambele părți, deoarece Moscova își continuă acumularea agresivă de trupe militare la frontiera rusă cu Ucraina, iar SUA nu dorește să facă concesii privind anularea extinderii NATO spre est.

Având în vedere mobilizarea trupelor rusești în apropierea Ucrainei, SUA au respins cererea Moscovei de a opri expansiunea NATO. La rândul său, Kremlinul a spus că analizează dacă merită să fie continuate negocierile, transmite Euronews.

La discuțiile dintre Rusia și SUA, desfășurate de luni de la Geneva, Moscova a insistat asupra garanțiilor care împiedică extinderea NATO în Ucraina și alte țări ex-sovietice. SUA au respins ferm cererile.

„Nu vom permite nimănui să submineze politica NATO cu ușile deschise”, a declarat Julianne Smith, ambasadorul SUA pe lângă NATO, fixând astfel un ton dur pentru următoarele discuții cu Moscova și excluzând orice concesii privind extinderea Alianței către est.

profimedia-0652198700 Secretarul de stat adjunct al SUA (stânga), secretarul general al NATO (centru-stânga), ministrul adjunct de externe al Rusiei ((centru-dreapta) și ministrul adjunct al apărării din Rusia (dreapta), vorbesc între ei înainte de startul discuțiilor din cadrul Consiliului NATO-Rusia, care se desfășoară la sediul NATO de la Bruxelles. Foto: Profimedia Images

Moscova nu vrea discuții la „nesfârșit” cu NATO

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris discuțiile de la Geneva drept „deschise, cuprinzătoare și directe”, dar a subliniat că Moscova dorește rezultate rapide. „Nu vedem niciun motiv semnificativ ca să ne facă să fim optimiști”, a transmis Peskov. 

Acesta a mai adăugat că discuțiile de miercuri desfășurate în cadrul Consiliului NATO-Rusia, precum și reuniunea de joi a OSCE, care se va desfășura la Viena, vor evidenția dacă mai merită purtate negocieri ulterioare acestei triade diplomatice din această săptămână.

„După aceste discuții va fi clar în ce direcție vom merge, cum să procedăm și dacă are sens să mai purtăm alte negocieri”, a mai subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, adăugând și că „nu acceptăm să tragem de acest proces de negociere la nesfârșit”.

Ambasadoarea Julianne Smith a declarat că „niciun aliat din cadrul NATO nu este dispus să cedeze sau să negocieze orice chestiune în legătură cu politica ușilor deschise a Alianței”.

„Avem o respingere fermă și respingem propunerile de securitate care sunt pur și simplu inacceptabile”, a spus Smith reporterilor, adăugând că „există o unitate și un consens larg răspândit în întreaga Alianță cu privire la provocarea care se află în fața noastră”.

SUA estimează că Rusia a adunat aproximativ 100.000 de soldați în apropierea graniței cu Ucraina, o acumulare care a stârnit temeri privind o incursiune armată a Moscovei în țara condusă de Volodimir Zelenski.

Moscova spune că nu plănuiește să atace Ucraina și respinge cererea Washingtonului de a-și retrage trupele armate, spunând că are dreptul să le desfășoare oriunde dacă este necesar.

Vladimir Putin a avertizat că Kremlinul va lua „măsuri tehnico-militare”, fără să le specifice în mod concret, dacă SUA și aliații săi nu vor îndeplini cerințele sale.

Liderul de la Moscova a vorbit cu membrii Consiliului de Securitate al Rusiei, spunând că dorește să discute probleme legate de securitate și infrastructură în zonele de frontieră.

SUA spune că „viitorul” în ceea e privește situația de la frontiera cu Ucraina depinde de ruși

Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a spus că este „prea devreme pentru a spune dacă rușii sunt serioși în ceea ce privește calea către diplomație sau nu” sau dacă vor folosi discuțiile ca „pretext pentru a susține că diplomația nu funcționează” și vor merge mai departe cu o invazie.

De altfel, Jen Psaki a ocolit întrebările în ceea ce privește dacă SUA au fost de acord că discuțiile de la Geneva nu oferă motive pentru continuarea negocierilor.

Secretarul de presă al Casei Albe a menționat, totuși, că dialogul bilateral dintre secretarul adjunct de stat american Wendy Sherman și viceministrul rus de externe, Serghei Ribakov a inclus discuții despre plasarea rachetelor în Europa și limitele reciproce ale exercițiilor militare.

„Există o serie de discuții care pot face parte dintr-o cale diplomatică, dar în cele din urmă depinde de ruși să stabilească dacă vor adopta o abordare serioasă”, a transmis Psaki.

Ministrul adjunct de externe, Serghei Riabkov, care a condus delegația rusă la discuțiile cu americanii, desfășurate la Geneva, a declarat după întâlnire că ar fi greu să se facă progrese în alte chestiuni dacă SUA și aliații săi nu iau în considerare cererea Rusiei de oferire a unei garanții care împiedică extinderea NATO spre est.

De altfel, Serghei Riabkov a descris consultările drept „profesioniste”, dar a estimat că este nevoie de compromisuri şi a cerut Washingtonului să nu subestimeze riscul unei confruntări.

Rusia ridică miza. Ce garanții ar vrea de la NATO

Luna trecută, Ministerul rus de Externe a publicat proiecte de tratate în care se prezintă ce ar dori Rusia  de la Statele Unite și NATO. Unele formulări erau atât de nerealiste, încât mulți parlamentari occidentali au respins abordarea rusă considerând-o neserioasă. Printre altele, Rusia a cerut ca Statele Unite și aliații săi militari din Europa de Vest să fie de acord să nu amplaseze arme sau forțe în niciuna dintre fostele țări din fostul Pact de la Varșovia care sunt acum membre ale NATO.

Proiectele au stârnit îngrijorarea că Putin caută să creeze un pretext pentru o nouă invazie în Ucraina, odată ce propunerile vor fi în mod inevitabil respinse. Ceea ce rușii sunt dispuși să accepte în afara acestor cereri rămâne neclar pentru negociatorii americani.

Totuși, unii experți cred că rușii sunt încă interesați de un dialog real și vor să vadă dacă Washingtonul este dispus să discute orice fel de alt angajament constrângător, de pildă despre impunerea unor limite în desfășurarea de rachete americane în anumite zone ale Europei ce ar putea amenința Moscova.

Americanii spun că vor negocia pe baza „principiului reciprocității” și că nu vor încheia înțelegeri decât dacă rușii răspund, la rândul lor, îngrijorărilor SUA.

SUA resping garanțiile de securitate ale Rusiei în legătură cu extinderea NATO 

SUA și aliații săi resping cererea ca NATO să nu admită noi membri, subliniind că un principiu cheie al Alianței constă în faptul că calitatea de membru este deschisă oricărei țări care se califică și nimeni din exterior nu are vreun drept de veto.

În ciuda divergențelor diplomatice, Washingtonul și NATO declară că sunt pregătite să discute despre controlul armelor, măsuri de consolidare a încrederii, o mai mare transparență și reducerea riscurilor unui conflict, dacă Rusia adoptă o poziție constructivă.

Secretarul adjunct de stat al SUA, Wendy Sherman, a declarat că a informat Consiliul Atlanticului de Nord cu privire la discuțiile sale de la Geneva.

„Statele Unite s-au angajat să lucreze împreună cu aliații și partenerii noștri pentru a îndemna la detensionarea situației de la frontiera cu Ucraina și a răspunde crizei de securitate cauzate de Rusia”, a scris ea pe Twitter.

SUA au avertizat că Rusia se va confrunta cu sancțiuni fără precedent dacă va ataca Ucraina.

Pe fondul tensiunilor, armata rusă a declarat că 3.000 de militari participă la exerciții militare în regiunile Voronezh, Belgorod, Bryansk și Smolensk din apropierea Ucrainei.

În 2014, Rusia a anexat Peninsula Crimeea care aparținea Ucrainei și a început să sprijine insurgența separatistă din estul țării, unde cei peste șapte ani de lupte au ucis peste 14.000 de oameni.

Un acord de pace din 2015, negociat de Franța și Germania, a contribuit la încheierea unor bătălii la scară largă, dar frecventele confruntări între forțele de apărare ale Ucrainei și separatiști au continuat, iar eforturile de a negocia un acord politic au eșuat.

Ucraina și SUA rămân unite în a decuraja agresiunea rusă

Marți, președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit la Kiev cu oficiali francezi și germani pentru a fixa perspectivele unei noi întâlniri a liderilor celor trei țări și ai Rusiei, spunând că dorește „discuții de fond despre încheierea conflictului”.

La rândul său, ministrul de externe ucrainean, Dmytro Kuleba, a declarat că a vorbit marți cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, spunând că Kievul și Washingtonul „rămân unite în încercarea de a dezamorsa disputa cu Moscova prin intermediul diplomaţiei şi colaborează strâns pentru a descuraja agresiunea rusă”.

Kuleba a discutat cu secretarul de stat american Antony Blinken la o zi după ce SUA a îndemnat Rusia, în cadrul unor convorbiri de la Geneva, să retragă cei 100.000 de soldaţi din apropierea frontierei ucrainene

„Convorbirile de la Geneva au arătat că forţa noastră este în unitatea şi coerenţa poziţiilor faţă de ultimatumurile ruse, a scris Kuleba pe Twitter. 

Miniştrii de externe din UE discută despre securitatea Europei

Şefii diplomaţiilor din cele 27 de state membre se vor întâlni joi și vineri la Brest, în vestul Franţei, în cadrul unei întâlniri informale în care vor discuta propunerile europene privind securitatea în Europa.

Întâlnirea va reprezenta o oportunitate de a decide împreună cu privire la următoarele etape pe care dorim să le urmăm în implicarea noastră în dialogul cu Rusia, a declarat marţi o sursă diplomatică franceză, citată de Agerpres.

Această reuniune are loc după întâlnirea ruso-americană de luni de la Geneva, cea a Consiliului NATO-Rusia de miercuri de la Bruxelles şi va fi concomitentă cu reuniunea OSCE de joi, la Viena, în vederea detensionării crizei ucrainene şi a examinării arhitecturii de securitate în Europa.

Trebuie să încercăm să vedem cum putem contribui mai mult la acest dialog, este poziţia Franţei. De altfel, preşedintele francez Emmanuel Macron şi preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen au insistat vinerea trecută asupra necesităţii ca europenii să fie la masa negocierilor pentru a-şi prezenta propria viziune asupra securităţii în Europa.

Europenii vor fi prezenţi în cadrul discuţiilor dintre NATO şi Rusia precum şi în cadrul OSCE şi vor avea, de asemenea, un dialog foarte strâns coordonat cu Statele Unite, subliniază Parisul.

Propunerile europene se vor referi în special la transparenţa activităţilor militare convenţionale” şi la previzibilitatea exerciţiilor din partea NATO şi Rusia. 

Săptămâna care s-a deschis luni cu discuții între SUA și Rusia la Geneva este „o săptămână foarte importantă pentru securitatea Europei”, după cum a spus secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.

Acesta nu s-a arătat foarte optimist în legătură cu rezultatul seriei de reuniunii în diferite mari orașe, de săptămâna aceasta, câtă vreme Rusia nu încetează să-și întărească prezența militară la frontierele Ucrainei.

Cu toate astea, Occidentul este dispus să încerce toate căile diplomatice, „pentru a evita un război în Europa”, a adăugat fără menajamente Stoltenberg.

Citește și: Șeful delegației ruse la Geneva: SUA și NATO s-ar putea confrunta cu o agravare a securității dacă dialogul nu e luat în serios

Editor : Marco Badea

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă