Au apărut imagini cu autocarul arzând, în Bulgaria. 45 de oameni au murit carbonizați, toți dormeau

1 săptămână in urmă 11

Un autocar plin cu turiști care se întorceau din vacanță de la Istanbul a ars complet în Bulgaria și 45 de oameni au murit carbonizați. Au apărut imagini cu vehiculul cuprins de flăcări, după ce a lovit o balustradă a autostrăzii.

Exceptând șoferul, toți cei 52 de oameni din mașină dormeau în momentul producerii accidentului. Erau turiști din Macedonia de Nord care se întorceau din Turcia și mergeau la Skopije, după o vacanță de weekend. 45 dintre pasageri au murit arși, ceilalți șapte se pare că au fost aruncați pe șosea din impactul cu balustrada, cred anchetatorii bulgari.

Toți morții sunt tineri, a declarat ministrul Afacerilor Externe al Macedoniei de Nord, Bujar Osmani, sosit la Pirogov. Acolo sunt găzduiți supraviețuitorii celei mai grave catastrofe care s-a întâmplat vreodată în Bulgaria.

Ministrul macedonean a mai declarat că cel mai probabil toate victimele sunt din Skopije, firma de turism care îi transporta fiind din capitală.

Au apărut imagini cu autocarul arzând, în Bulgaria. 45 de oameni au murit carbonizați, toți dormeauSalvatorii n-au mai putut face nimic pentru cele 45 de persoane arse în autocar. Foto: Facebook/ Катастрофи в София

Anchetatorii lucrează deja la mai multe versiuni ale cauzelor incidentului. „Pot fi două, o eroare umană a șoferului autobuzului sau o defecțiune tehnică care a dus la accident.”, a spus directorul NSlS, Borislav Sarafov. ANumite surse spun că s-a auzit o explozie și se ia în calcul inclusiv ca un cauciuc să fi explodat.

În același timp, nu e exclus ca scânteile generate de faptul că autocarul a rupt 50 de metri de balustradă să fi aprins vehiculul.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă