Atletism: Florentina Budică a cucerit titlul de campioană naţională la pentatlon

1 lună in urmă 8

Atleta Florentina Budică (CSM Craiova) a câştigat titlul naţional la pentatlon indoor, vineri, în cadrul Campionatului Naţional de probe combinate, desfăşurat în Sala de Atletism ''Ioan Soter'' din Complexul Sportiv Naţional ''Lia Manoliu'' din Bucureşti. Budică s-a impus cu 3.735 puncte, după ce a fost înregistrată cu 9 sec 20/100 la 60 m garduri, cu 1,83 m la săritura în înălţime, cu 10,78 m la aruncarea greutăţii, 5,72 la săritura în lungime şi 2 min 46 sec 14/100 la 800 m. Pe locul secund s-a clasat Diana Ana Maria Ion (CSM Oneşti), cu 3.419 puncte (9 sec 13/100, 1,56 m, 8,86 m, 6,13 m, respectiv 2 min 46 sec 37/100). Podiumul a fost completat de Georgiana Lavinia Ciurea (LPS Câmpulung Muscel, CSU Piteşti), cu 3.388 puncte (9 sec 66/100, 1,56 m, 10,55 m, 5,70 m, 2 min 37 sec 88/100). În concursul masculin de heptatlon, pe primul loc se află Răzvan George Roman (CS Dinamo), cu 3.017 puncte, după primele patru probe (60 m, lungime, greutate şi înălţime), sâmbătă fiind programate ultimele trei, 60 m garduri, săritura cu prăjina şi 1.000 m. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)   Sursa foto: Budica Florentina/Facebook
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă