Atenţionare de călătorie MAE: Germania - greva mecanicilor de locomotivă Deutsche Bahn

1 lună in urmă 13

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Federală Germania că în perioada 3-7 septembrie (ora 2,00), mecanicii de locomotivă ai concernului Deutsche Bahn se află în grevă. Potrivit MAE, aceasta este cea mai lungă grevă organizată de Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă Germani (GDL). Sunt afectate cursele feroviare pe distanţe lungi şi cursele regionale pe întreg teritoriul federal, cu precădere legăturile feroviare dintre Berlin şi bazinul Rhein-Ruhr, precum şi dintre Hamburg şi Frankfurt am Main. Deutsche Bahn va încerca să asigure curse la interval de două ore pe rutele cele mai importante iar în estul Germaniei vor fi puse la dispoziţie şi autobuze. De asemenea, compania Lufthansa s-a oferit să organizeze curse speciale. Călătorilor li se recomandă ca, în măsura posibilului, să opteze pentru călătoriile pe cale rutieră sau pentru amânarea acestora. Biletele de tren cumpărate/rezervate pentru intervalul de timp afectat de grevă vor putea fi folosite până la data de 17 septembrie. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice a României la Berlin: +493021239555, +493021239514, +493021239516, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al Ambasadei României în R.F. Germania: +491601579938. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor berlin.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă