Atacatorul din Atlanta spune că a împușcat persoanele din saloanele de masaj pentru a "elimina tentații"

2 luni in urmă 3

Bărbatul suspectat de uciderea a opt persoane în trei locaţii diferite ale unui salon de masaj din Atlanta a spus poliţiei că nu rasismul a fost motivul crimelor. Şeful poliţiei Cherokee, Frank Reynolds a spus că este prematur să determine motivele, scre Rador citând BBC.

Suspectul în vârstă de 21 de ani a fost interogat de poliţie şi FBI. Oficialii spun că atacatorul şi-a asumat responsabilitatea şi a motivat că are o adicţie sexuală. Suspectul ar fi frecventat saloanele de spa în trecut, lucru pe care anchetatorii nu l-au confirmat.

El a declarat că nu a vizat victimele din cauza rasei, ci pentru că a văzut în locaţii "tentaţii pe care a dorit să le elimine".

Primarul a spus că saloanele din Atlanta operau legal şi nu erau în vizorul autorităţilor. Suspectul a mai mărturisit anchetatorilor că era în drum spre Florida, pentru a comite alte atacuri, dar a fost arestat - relatează corespondentul BBC.


Primul atac s-a petrecut în jurul orei 17:00 (21:00 GMT) la Youngs Asian Massage Parlour din Acworth, districtul Cherokee.

Purtătorul de cuvânt al biroului șerifului, căpitanul Jay Baker, a declarat că două persoane au murit la fața locului și trei au fost duse la spital, unde au încetat din viață încă două. Mai târziu, el a confirmat că victimele erau două femei asiatice, o femeie albă și un bărbat alb și că un bărbat hispanic fusese rănit.

O oră mai târziu, poliția a fost chemată la un „jaf în curs” la Gold Spa din nord-estul Atlanta. "La sosire, ofițerii au localizat trei femei decedate în interiorul locației", a declarat poliția într-un comunicat. În timp ce erau acolo, ofițerii au fost chemați la un spa de peste drum, numit Aromatherapy Spa, unde au găsit o altă femeie împușcată.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă