AstraZeneca îşi apără vaccinul anti-Covid: Nu s-a găsit nicio dovadă că acesta ar provoca tromboză sau embolie pulmonară

4 săptămâni in urmă 3

Producătorii AstraZeneca susţin că vaccinul lor este cât se poate de sigur şi nu există nicio dovadă că ar avea efecte secundare grave. În acelaşi timp, firma anglo-suedeză dă o veste proastă Uniunii Europene: cantitatea de doze pe care o va livra va fi mai mică decât promisiunea făcută. Instituţiile europene nu sunt convinse, însă, că se depun toate eforturile pentru respectarea obligaţiilor. 

Producătorii AstraZeneca susţin că vaccinul lor este cât se poate de sigur

AstraZeneca îşi apără vaccinul anti-Covid: Nu s-a găsit nicio dovadă că acesta ar provoca tromboză sau embolie pulmonară

Profimedia

Până la sfârşitul lunii, AstraZeneca va livra Uniunii Europene 30 de milioane de doze de vaccin, cu 10 milioane mai puţine decât promitea luna trecută. Contractul iniţial prevedea 90 de milioane de doze, dar la acest obiectiv s-a renunţat mai demult. Iar în semestrul al doilea, AstraZeneca speră să livreze 70 de milioane de doze, dar nu e sigură că va putea să o facă. De vină pentru întârziere ar fi o fabrică din Olanda unde ar urma să fie produse vaccinurile, dar care nu este încă autorizată de Agenţia Europeană a Medicamentelor.

În acelaşi timp, Statele Unite au anunţat că nu vor permite exportul în Europa al dozelor produse de AstraZeneca pe teritoriul american. Inocularea acestui vaccin este oricum suspendată în mai multe ţări europene. Printre ele se numără Norvegia, unde trei persoane au ajuns în spital, cu cheaguri de sânge şi hemoragii cerebrale, după imunizarea cu Astra Zeneca. Cazuri asemănătoare şi chiar decese fuseseră deja raportate în Italia. Organizaţia Mondială a Sănătăţii afirmă, însă, că serul poate fi folosit în deplină siguranţă.

Margaret Harris, purtătorul de cuvânt al OMS: "AstraZeneca este un vaccin excelent, aşa cum sunt şi celelalte vaccine care sunt folosite. Nu există, până acum, decese pentru care să se fi dovedit că au fost provocate de vaccinare".

Chiar şi după incidentele menţionate, Germania şi Franţa continuă să aibă încredere în vaccinul AstraZeneca. Iar cancelarul Austriei spune chiar că va alege acest ser pentru a fi imunizat.

Jens Spahn, ministrul german al Sănătății: "Unele ţări din UE au suspendat vaccinarea cu Astra Zeneca, dar majoritatea nu au făcut-o, deoarece ţin seama de recomandările experţilor".

Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz: "După ce am văzut că mulţi oameni din Austria sunt îngrijoraţi de acest vaccin, vreau să fiu chiar eu imunizat cu AstraZeneca, pentru a arăta că am încredere în el".

AstraZeneca afirmă, într-un comunicat, că, după folosirea a peste 17 milioane de doze de vaccin, nu s-a găsit nicio dovadă că acesta ar provoca tromboză sau embolie pulmonară.

Mii de români și-au anulat programarea la vaccinare cu AstraZeneca

9.000 de persoane au renunțat la programările făcute pentru vaccinarea cu serul de la AstraZeneca, pe fondul temerilor apărute după ce și România a anunțat că oprește temporar de la utilizare dozele din lotul de vaccin AstraZeneca ABV2856. Vaccinarea cu AstraZeneca continuă în țară.

Vineri, Comitetul Național pentru Coordonarea Campaniei de Vaccinare (CNCAV) a anun'at că din cele 200.000 de persoane înscrise la vaccinarea cu AstraZeneca, 9.000 și-au anulat programarea, reprezentând un procent de 4,5%.

”Vaccinarea este un act benevol și au existat situatii în care oamenii înscriși inițial la programare și-au mai schimbat/ amânat opțiunea și pentru celelalte tipuri de vaccin, nu doar pentru cel de la AstraZeneca”, se arată în comunicatul CNCAV.

Până în prezent, peste 77.000 de doze din lotul ABV2856 AstraZeneca au fost folosite la imunizarea anti-Covid în România. Alte peste 4.000 de doze din acest lot au fost oprite temporar de la utilizare și în România, ca măsură de precauție.

„Se continuă vaccinarea cu toate celelalte vaccinuri de la compania farmaceutică AstraZeneca din celelalte loturi existente în momentul de față în România”, precizează CNCAV.

Până la data de 11 Martie 2021 (inclusiv) pentru vaccinul AstraZeneca, în România au fost raportate 2.518 reactii adverse, dintre care 861 cazuri raportate pentru lotul ABV2856 al vaccinului Covid-19 AstraZeneca.

România continuă vaccinarea cu AstraZeneca

Joi seara, autoritățile române au anunțat că vor suspenda folosirea unui lot de vaccinuri AstraZeneca, ABV2856, ca măsură de precauție, după o decizie similară luată în Italia, în urma a două decese la persoane vaccinate cu acest tip de ser.

Cu toate acestea, Agenţia Europeană a Medicamentului a transmis că recomandă continuarea administrării vaccinului anti COVID-19 produs de AstraZeneca și că nu există nicio dovadă că vaccinul provoacă cheaguri de sânge.

Mai multe țări au oprit, temporar, administrarea vaccinului AstraZeneca

Mai multe persoane au avut probleme de coagulare şi cel puţin patru au murit după ce au primit serul britanico-suedez. În timp ce autorităţile europene investighează, în ţări precum Austria, Italia, Danemarca, Islanda, Norvegia, Estonia, Lituania, Letonia şi Luxemburg a fost suspendată, temporar, administrarea serului.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

astrazeneca vaccin covid cheaguri de sange embolie pulmonara
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă