Aston Martin revine în Formula 1 după 60 de ani! Prezentare spectaculoasă a noului bolid

2 luni in urmă 3

Cupa României: Dunărea Călărași - Dinamo, joi, 20:00, Digi Sport 1

Serie A: Parma - Inter, joi, 21:45, Digi Sport 2

Echipa Aston Martin Cognizant F1 a prezentat automobilul AMR21, în cadrul unui eveniment virtual transmis din Londra. AMR21 va concura în Campionatul Mondial al Formulei 1 2021, care va debuta pe 28 martie, în Bahrain.

Galerie Foto

Aston Martin a prezentat primul său bolid de Formula 1 din ultimii 60 de ani

Campionatul Formula 1 este urmărit de milioane de fani din întreaga lume şi toată lumea, de la Ferrari la BMW şi Mercedes s-au folosit de acest sport pentru a-şi promova brandurile. Aston Martin a avut probleme financiare, iar preţul acţiunilor sale la bursa din Londra a scăzut puternic în 2020.

Compania speră că Formula 1 va spori vânzările maşinilor Aston Martin, precum DB11, Vanquish şi Vantage: "Să avem o platformă precum Formula 1 care să promoveze iniţiativele noastre, să ne arate tehnologia şi, în cele din urmă, să aducă această tehnologie în maşinile noastre... va schimba semnificativ jocul", a declarat preşedintele executiv al Aston Martin, Lawrence Stroll, adăugând că este un moment monumental, potrivit news.ro.

Stroll a achiziţionat echipa de Formula 1 în urmă cu doi ani şi jumătate şi a devenit preşedinte executiv al Aston Martin în aprilie anul trecut, preluând o participaţie majoritară la companie în acest proces. "Primul pas a fost să atragem finanţarea pentru planul nostru de afaceri destinat următorilor cinci ani", a declarat el pentru Julianna Tatelbaum, de la CNBC.

"Am strâns 800 de milioane de dolari prin instrumente financiare, majoritatea provenind de la mine şi consorţiul meu. Fondurile sutn necesare pentru un plan de afaceri care ne duce la 10.000 de maşini, 2 miliarde de dolari în volum şi 500 de milioane de dolari profit EBITDA în următorii patru ani", a explicat Stroll.

Sebastian Vettel, cvadruplu campion mondial cu echipa Red Bull, s-a despărțit de Ferrari la finalul sezonului trecut, după ce nu a reuşit să obţină niciun titlu pentru scuderia italiană în cinci ani, și va concura pentru Aston Martin. Colegul său de echipă va fi Lance Stroll.

Ultima maşină a Aston Martin pentru Grand Prix a fost DBR5, care a fost condusă de Roy Salvadori şi Maurice Trintignant în Marele Premiu al Marii Britanii din 1960.

Etichete: formula 1 , aston martin , aston martin 60 de ani
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă