Asteroid, meteorit sau cometă – care este diferența?

3 săptămâni in urmă 9

În sistemul solar, pe lângă planetele care orbitează în jurul Soarelui, se găsesc o mulțime de alte elemente. Vezi care este diferența dintre asteroid, meteorit sau cometă.

Cometele și asteroizii sunt corpuri stelare formate la începuturile unui sistem solar, acum aproximativ 4,5 miliarde de ani, sunt asemănătoare până într-un punct, dar foarte diferite în ceea ce privește compoziția lor. Citește ce este un asteroid, meteorid sau cometă. Ce diferențe există între ele.

Ce este un asteroid

Este o rocă ce are un diametru mai mic de 1.000 km și care, de obicei, este compusă din carbon cu metale. Asteroizii din sistemul solar se află în centura dintre planetele Jupiter și Marte și pot fi considerați miniplanete. În această porțiune sunt milioane de asteroizi, iar câteva sute au diametrul mai mare de 100 de kilometri. Dacă toți asteroizii ar fi puși într-un singur loc, masa lor totală ar fi mai mică decât masa totală a Lunii. Cel mai mare asteroid poartă denumirea de Ceres și are un diametru aproximativ de 930 de kilometri.

AsteroiziAsteroizi

Ce este un meteorit

Meteoriții sunt resturi de mărime mică ce provin din coliziunea asteroizilor sau dezintegrarea unor comete. Meteoriții sunt meteoroizii ce intră în atmosfera Pământului și ulterior se dezintegrează. Resturi din ei ajung la solul planetei noastre și poartă denumirea de stele căzătoare. Poartă această denumire datorită urmelor luminoase pe care meteoriții le lasă pe cer atunci când se dezintegrează.

MeteorMeteor

Ce sunt cometele

Cometele orbitează în jurul Soarelui, dar orbita lor este cu mult mai mare decât cea a asteroizilor. Ele se formează în Centura Kuiper ori în Norul Oort, au formă circulară și sunt compuse din gheață. Cometele au o coadă specifică luminiscentă, iar aceasta este dată de topirea gheții și transformare ei în vapori, sub acțiunea căldurii Soarelui. Această coadă luminoasă poate atinge milioane de kilometri în lungime, iar acesta este unul dintre cele mai spectaculoase evenimente cosmice.

CometăCometă

Explicații pentru Asteroid, Meteorid, Meteor, Meteorit, Cometă

  • Cometă – este făcută din mai multă gheață și gaze și de aici rezultă cozile care se formează în jurul lor. O cometă orbitează Soarele, la fel ca și asteroizii.
  • Meteorit – atunci când un meteoroid nu se pulverizează complet, dar supraviețuiește călătoriei în atmosfera Pământului, el poate ateriza pe Pământ și poate deveni meteorit.
  • Meteor – dacă un meteoroid intră în atmosfera Pământului, acesta începe să se pulverizeze și devine meteor. Pe Pământ se observă un semn/ o dâră de lumină pe cer, deoarece roca arde.
  • Meteoroid – atunci când doi asteroizi se ciocnesc unul de altul și se descompun mici bucăți care se rup, acestea poartă denumirea de meteoroizi.
  • Asteroid – cei mai mulți se găsesc în centura de asteroizi, între Marte și Jupiter, dar pot fi oriunde, inclusiv pe traiectoria în impact cu Pământul.

Principala diferență dintre asteroid, meteorit sau cometă stă în compoziția acestora.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă