Asociație de medicină dentară din București, vizată de percheziții. A eliberat diplome false pentru studenți

2 luni in urmă 30

Procurorii Parchetului General şi poliţiştii au efectuat, vineri dimineața, mai multe percheziții la o asociație cu profil de medicină dentară care este suspectată că a orgnizat, timp de mai mult ani, programe de studii de masterat, susţinând că are colaborări cu universităţi de prestigiu europene, deşi nu deţine avize sau acreditări de la Ministerul Educaţiei, se arată în comunicatul transmis de procurori.

Poliţiştii şi procurorii au făcut, vineri, șapte percheziții într-un dosar privind organizarea de către o asociaţie a unor programe de studii universitare de masterat fără a deţine deţin avizele Ministerului Educaţiei.

„În cursul zilei de 6 august 2021, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus efectuarea a șapte percheziții domiciliare pe raza municipiului București, la domiciliile unor persoane fizice și la sediile unor persoane juridice, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată”, se arată în comunicatul transmis de Parchetul General.

Asociația cu profil de medicină dentară a organizat încă din  2017, cursuri de masterat în acest domeniu, iar taxele percepute porneau de la 2.000 de euro pentru un curs.

„Pentru aceasta ar fi atras participanți, prin diferite metode de promovare, cărora le-ar fi  perceput taxe de studii, în mod direct sau prin intermediul unei terțe societăți comerciale, iar la finalizarea cursurilor ar fi eliberat adeverințe sau certificate de participare, care ar purta elemente de identificare ale instituțiilor partenere, fără ca acestea să aibă cunoștință și fără să fie recunoscute de Ministerului Educației””, au transmis reprezentanții Poliției Române.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă