Asociație cu profil de igienă dentară din București, care organiza fără autorizație și acreditare cursuri de master, vizată de percheziții

2 luni in urmă 41

Polițiștii efectuează șapte percheziții în București, la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor persoane juridice, în cazul unor persoane bănuite de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit surselor G4media, o asociație cu profil de medicină dentară organizează și percepe taxe pentru cursuri de masterat în acest domeniu, fără ca instituția să fie acreditată sau autorizată de Ministerul Educației. Pentru un curs, asociația percepe o taxă de 2.000 de euro, iar la final oferă certificate neatestate sau acreditate.

Asociația organizează programe de studii universitare de masterat, începând cu anul 2017, susținând că beneficiază de presupuse colaborări cu universități de prestigiu europene, în condițiile în care nu dețin avizele sau acreditările Ministerului Educației, transmite IGPR, într-o informare de presă.

Între 2017-2018, la un curs de igienă dentară au participat 45 de studenți, iar la final li s-au oferit certificate în limba italiană, posibil la Universitatea Aldo Moro din Bari-Italia, mai spun surse oficiale.

Cursanților li se percepeau taxe de studii, în mod direct sau prin intermediul unei terțe societăți comerciale, iar la finalizarea cursurilor se eliberau adeverințe sau certificate de participare, care ar purta elemente de identificare ale instituțiilor partenere, fără ca acestea să aibă cunoștință și fără să fie recunoscute de Ministerului Educației, informează IGPR.

Asistenții la medicina dentară au nevoie de acest master pentru a profesa.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă