Dispariția lui Sebastian, copilul de doar 7 ani, din satul Vânători, județul Arad, a angrenat sute de polițiști, cadre MAI, dar și voluntari. Au trecut 9 zile de la apelul făcut de mama lui la 112, dar băiatul este de negăsit. IPJ Arad a informat că sunt continuate cercetările, în schimb, printr-un comunicat, citat de Special Arad, Asociația Salvatorilor Voluntari Rescue 4×4 a anunțat și-au încheiat participarea la căutări după ce au acoperit fără niciun rezultat o suprafață de 100 de kilometri pătrați.
”Nu au mai rămas zone neacoperite în care să putem efectua căutări”, a transmis asociația, într-un raport de activitate care a cuprins inclusiv ziua de 15 ianuarie.

Voluntarii au utilizat mașini off-road și drone pentru a cerceta zonele mai greu accesibile și au asigurat suportul tehnic pentru echipa de grăniceri dotată cu sistem de supraveghere termică.
Potrivit raportului, suprafața ”periată” în jurul satului Vânători a fost de circa 100 de kilometri pătrați.
Claudia Iuga, purtătort de cuvânt al IPJ Arad, a precizat că sunt continuate căutările.
Sebastian Corbei, 7 ani, a fost văzut ultima dată sâmbătă, 9 ianuarie, în jurul orei 16.30, la o stână de lângă localitatea Vânători. Acesta plecase de acasă sâmbătă dimineaţă, la joacă în sat.
Cea care a alertat autoritățile a fost mama copilului, îngrijorată că acesta nu s-a întors acasă de la joacă.