Asociația "Inițiativa pentru Justiție" le cere Parlamentului și ministrului Justiției revocarea lui Florin Iordache și a Gabrielei Scutea: Principalii artizani ai OUG 13/2017 ocupă funcții-cheie

1 lună in urmă 22

Asociația ”Inițiativa pentru Justiție” cere Parlamentului și ministrului justiției, Stelian Ion, să inițieze procedurile de revocare a lui Florin Iordache din funcția de președinte al Consiliului Legislativ și a Gabrielei Scutea din funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ”artizani” ai OUG 13/2017, ca parte a procesului de revenire a României la valorile statului de drept, proces care trebuie să înceapă acum.

Asociația „INIȚIATIVA PENTRU JUSTIȚIE”, asociație profesională a procurorilor, reamintește cetățenilor României că în data de 31 ianuarie 2017 a fost emisă infama Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 13/2017, care a marcat începutul războiului fățiș al politicienilor cu Justiția.Astăzi, la patru ani de la emiterea acestei ordonanțe, votată „noaptea ca hoții” și abrogată la presiunea străzii, sistemul de justiție este grav afectat, iar principalii artizani ai acestei ordonanțe ocupă funcții-cheie în stat, din care pot influența procesul de adoptare a actelor normative, respectiv desfășurarea urmăririi penale, ca etapă esențială pentru tragerea la răspundere a celor care comit cele mai grave fapte contra ordinii de drept.Astfel, ministrul justiției de atunci, Florin Iordache „Altă întrebare”, este astăzi președintele Consiliului Legislativ, iar fosta sa secretară de stat, Gabriela Scutea, cea care, în ultima zi a detașării la Ministerul Justiției, a semnat avizul de legalitate pentru proiectul acestui act normativ, trecând peste cele șase avize negative date de direcțiile de specialitate, este astăzi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.Efectele aducerii treptate, în acești patru ani, a sistemului judiciar în incapacitate de a combate corupția generalizată continuă să se producă, uneori sub forma unor tragedii la care martoră este o țară întreagă.Solicităm cu acest prilej, în mod public, Parlamentului și ministrului justiției să inițieze procedurile de revocare din funcțiile de președinte al Consiliului Legislativ și respectiv de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a celor doi artizani ai Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2017, ca parte a procesului de revenire a României la valorile statului de drept, proces care trebuie să înceapă acum.
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă