Ashleigh Barty, în turul trei - Ceva probleme în paradis: Set mai slab contra locului 387 WTA

2 luni in urmă 1

Ashleigh Barty, principala favorită la câștigarea Australian Open, a obținut, joi, calificarea în turul trei al Grand Slam-ului de la Melbourne. Lidera mondială a avut probleme un set cu Daria Gavrilova, beneficiară a unui wild card - locul 387 WTA.

Ash a început primul set cedându-și serviciul în chiar game-ul de debut. A urmat însă un joc precis, iar lidera mondială a câștigat tot până la 6-1 (s-a impus de trei ori contra serviciului).

Al doilea set însă a fost unul cu ceva probleme pentru Barty, a fost condusă cu 2-0. Principala favorită a avut probleme de la lansare, dar a dat senzația că deține totuși controlul: s-a distanțat la 5-2.

A venit însă un pasaj de meci în care nivelul de joc arătat de Ash s-a scufundat efectiv: și-a cedat de două ori serviciul și a fost egalată la 5, după ce cu doar câteva minute înainte părea scăpată în câștigătoare.

S-a ajuns inevitabil în tiebreak, acolo unde a fost nevoie de "prelungiri" pentru a putea fi desemnată o învingătoare.

A fost, până la urmă, 9-7 pentru Ash, iar principala favorită a făcut pasul spre turul al treilea. Meciul a durat o oră și 32 de minute. La finalul partidei, Barty a spus că experiența acumulată la nivel înalt a ajutat-o să se impună într-un set al doilea inconstant.

Cum arată statistica lui Barty în acest meci:

Ași: 7
Duble greșeli: 6
Puncte câștigate cu primul serviciu: 68% (27/40)
Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 41% (14/34)
Puncte de break câștigate: 6/6 (100%)
Puncte câștigate la fileu: 67% (6/9)
Lovituri câștigătoare: 20
Erori neforțate: 34
Retururi direct câștigătoare: 0.

În turul trei, Barty va da peste Ekaterina Alexandrova (locul 32 WTA). Rusoaica este cea care a învins-o categoric recent pe Simona Halep (6-2, 6-1).

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă