Armurierul nu știa de existența gloanțelor reale pe platoul "Rust", unde cineasta Halyna Hutchins a fost ucisă (Avocat)

1 lună in urmă 16

Armurierul filmului ”Rust”, Hannah Gutierrez-Reed, a declarat vineri că nu știa despre prezența ”gloanțelor reale” pe platoul de filmare, unde regizoarea de imagine Halyna Hutchins a fost ucisă accidental de către actorul Alec Baldwin, relatează AFP.

Acest accident nu s-ar fi întâmplat niciodată „dacă nu ar fi fost introdusă muniție reală” pe platoul de filmare, subliniază avocații Hannei Gutierrez Reed într-o declarație transmisă AFP, respingând orice responsabilitate a clientulei lor în decesul cineastei Halyna Hutchins.

„Hannah habar n-are de unde vine această muniție reală”, spun ei.

Actorul Alec Baldwin, care a tras cu o armă de recuzită în timp ce filma „Rust” în New Mexico şi fără să vrea a ucis-o pe directoarea de imagine Halyna Hutchins şi l-a rănit pe regizor, nu va fi probabil acuzat pentru tragedie. Dar Alec Baldwin, în calitate de producător, plus alți responsabili din proiect, ar putea fi acuzat pentru incidentul în care a murit regizoarea de imagine și a fost rănit regizorul filmului.

Experţii apreciază că tragedia va avea unele consecinţe legale în procese civile sau penale.

Pe lângă Baldwin, arată un document obţinut de Associated Press, vor fi implicaţi în anchetă cinci producători, patru producători executivi, un producător de linie şi un co-producător.

Aceştia, ca şi asistentul de regie Dave Halls şi armuriera Hannah Gutierrez, ar putea răspunde unor acuzaţii chiar și dacă nu se aflau pe platou în momentul accidentului.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă