Armata Ucrainei a făcut exerciții cu rachete americane în apropierea regiunii separatiste din estul țării

4 săptămâni in urmă 34

Rachete antitanc Javelin de fabricație americană au fost folosite în timpul exercițiilor de luptă efectuate de forțele armate ucrainene în zona separatistă de la granița cu Rusia, relatează postul de televiziune ucrainean Dom, citat de Reuters.

Kievul a primit în 2018 mai multe loturi de muniție americană și rachete Javelin, ceea ce a stârnit critici din partea Rusiei.

Exercițiile din zona separatistă au loc în contextul în care Ucraina acuză Moscova că a mobilizat zeci de mii de militari în zona de frontieră, pregătind o posibilă invazie, acuzații negate de Rusia, care susține că fosta republică sovietică și SUA au un comportament destabilizator. Astfel, Moscova a cerut recent o serie de garanții că NATO nu se va extinde către est până la granițele sale.

Între timp, și Rusia a organizat propriile exerciții militare în zonă, după cum a relatat, miercuri, agenția de presă Interfax. Este vorba despre exerciții aeriene de realimentare, efectuate deasupra peninsulei Crimeea – anexată de Rusia de la Ucraina în 2014 – de avioane de luptă SU-30 și bombardierele SU-24 din flota de la Marea Neagră.

Oleksiy Danilov, un înalt oficial ucrainean din domeniul securității, a declarat miercuri că 122.000 de soldați ruși se află la 200 km de frontiera cu Ucraina.

Situația din zonă este subiectul consultărilor dintre aliații occidentali și Rusia, căreia i s-a cerut să accepte discuții în așa-numitul format Normandia, care să reunească reprezentanți ai Franței, Germaniei, Rusiei și Ucrainei.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat marți că Moscova va avea un ”răspuns militar” la acțiunile „agresive” ale Occidentului.

„Dacă colegii noștri occidentali continuă cu atitudinea evident agresivă, vom lua măsurile potrivite tehnico-militare și vom reacționa ferm la pașii neprietenoși. (…) Întărirea la frontierele ruse a unor formaţiuni militare ale SUA şi NATO, precum şi organizarea de manevre militare de amploare constituie o sursă serioasă de preocupare”, a spus liderul de la Kremlin, potrivit agenției ruse Tass, citată de Moscow Times.

Foto: EPA

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă