Argeş: Coliziune între un tren de persoane şi un autoturism; nu s-au înregistrat victime

1 lună in urmă 1

Un autoturism a intrat în coliziune cu un tren de persoane, miercuri seară, în localitatea Bascov, în urma accidentului nefiind înregistrate victime. Accidentul s-a produs la o trecere la nivel cu calea ferată de pe linia care asigură legătura între Piteşti şi Curtea de Argeş. "Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Poliţiei Transporturi Feroviare s-a stabilit că o tânără de 22 de ani din Bascov, care conducea un autoturism pe strada Lunca, nu ar fi respectat semnificaţia indicatorului STOP, la trecerea la nivel cu calea ferată marcată şi semnalizată corespunzător, fiind acroşată de un tren Regio, care circula pe ruta Piteşti - Curtea de Argeş", a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş. Conform aceleiaşi surse, autoturismul a fost avariat uşor, iar tânara aflată la volan a suferit un atac de panică. Atât ea, cât şi conductorul trenului au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero. "Conducătoarea auto va fi sancţionată contravenţional, iar ca măsură complementară, permisul acesteia va fi reţinut pentru 30 de zile", precizează IPJ Argeş. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, în tren se aflau 12 persoane. Nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă