Argeş: Autoturism răsturnat în urma coliziunii cu altă maşină; două persoane au fost rănite

3 săptămâni in urmă 18

 Un autoturism s-a răsturnat după ce a intrat în coliziune cu altă maşină, miercuri, în localitatea argeşeană Ciomăgeşti, două persoane fiind rănite. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, accidentul s-a produs pe DN 67 B, care asigură legătura între Piteşti şi Drăgăşani. "Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş a reieşit faptul că un bărbat de 39 de ani, din comuna Ciomăgeşti, care conducea un autoturism din direcţia Drăgăşani către Piteşti, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism condus în aceeaşi direcţie de mers de un tânăr de 19 ani din comuna Bărăşti, judeţul Olt. Ulterior, şoferul primului autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă, a izbit un cap de pod, iar autoturismul s-a răsturnat", se arată în comunicat. În urma accidentului, un copil de 13 ani şi o tânără de 18 ani, pasageri în autoturismul care s-a răsturnat, au primit îngrijiri medicale şi au fost transportaţi la spital. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, precizează reprezentanţii IPJ Argeş. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dãdârlat)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă