"Are calități fantastice, eu am spus să nu dea în el!" Marcel Pușcaș, despre un fotbalist-cheie în lupta pentu titlu

1 lună in urmă 20

  • Liga 1: Sepsi Sfântu Gheorghe - FCSB, sâmbătă, 19:00, Digi Sport 1

  • La Liga: Real Madrid - Barcelona, sâmbătă, 22:00, Digi Sport 1

Echipa lui Toni Petrea se află pe primul loc, cu 64 de puncte, cu un punct mai mult decât ocupanta locului secund, CFR Cluj, iar parcursul bun din acest sezon i se datorează și lui Andrei Vlad.

Portarul cotat la 850.000 de euro a avut o evoluție sigură la CE U21, a purtat banderola de căpitan în meciul cu Germania (0-0) și se pare că a trecut pentru perioda în care avea evoluții oscilante.

Marcel Pușcaș, fost jucător și președinte al clubului din Ghencea, îl laudă pe goalkeeper-ul din Târgoviște, adus de la Universitatea Craiova.

„Este într-o mare creștere și, până acum trei ani, când a greșit și-l critica toată lumea, eu am spus pe toate posturile să nu dea în el. Eu îl știu de la 15 ani. Are calități fantastice și e un băiat extraordinar. Am tot spus: «Aveți răbdare!». E normal, la 19 ani, să gafeze. E absolut firesc. Tătărușanu a gafat până pe la 25, a spus Marcel Pușcaș, pentru ProSport.

Anton Petrea, antrenorul roș-albaștrilor, a afirmat că vrea ca FCSB să intre în ultima parte a sezonului, cea care va decide campioana, de pe primul loc, dar a și spus care va fi cea mai mare problemă cu care se va confrunta de acum înainte.

”Va fi dificil în play-off, pentru că se va juca din trei în trei zile. Cel mai important va fi să refacem jucătorii între meciuri, dar și să pregătim partidele care vor urma.

Cine va gestiona cel mai bine această perioadă atunci acela va avea și câștig de cauză”, a spus Petrea, în cadrul conferinței de presă de vineri, de dinaintea meciului din etapa 30 a Ligii 1.

Etichete: marcel puscas , fcsb , andrei vlad
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă