Arabia Saudită: Medicii au reuşit să separe un bebeluş yemenit de un „geamăn-parazit”

2 luni in urmă 30

Medicii dintr-o echipă pluridisciplinară alcătuită în Arabia Saudită au reuşit să separe un bebeluş yemenit de un „geamăn-parazit”, au anunţat autorităţile locale, potrivit cărora performanţa anunţată sâmbătă reprezintă cea de-a 50-a intervenţie chirurgicală realizată cu succes asupra unor siamezi în această ţară, relateaza Agerpres, conform AFP.

Bebeluşul Aicha Ahmad Said s-a născut complet dezvoltat, dar cu o zonă pelviană mărită şi cu o pereche suplimentară de membre inferioare, a precizat cotidianul saudit de limbă engleză Arab News.

Douăzeci şi cinci de membri ai echipei medicale, printre care s-au aflat chirurgi, tehnicieni şi infirmiere, au participat la această operaţie care a durat şapte ore şi 45 de minute, au anunţat reprezentanţii spitalului King Salman Humanitarian Aid and Relief Center.

„Operaţia s-a desfăşurat foarte bine (…) Coordonarea în sânul echipei a fost excelentă”, a declarat pentru cotidianul Arab News profesorul Abdallah al-Rabeeah, coordonatorul echipei medicale.

„Bebeluşul s-a trezit şi a deschis ochii (…) şi chiar a reacţionat la contactul cu mama lui, imediat după ieşirea din sala de operaţie. Suntem fericiţi, sărbătorim al 50-lea succes de acest fel şi vom continua să îi ajutăm pe cei care vor avea nevoie”, a adăugat medicul saudit.

Geamănul-parazit, cunoscut şi sub numele de „foetus in foetu”, este o anomalie a sarcinii gemelare, detectată uneori înainte de naştere prin intermediul ecografiei. Ea trece uneori neobservată, iar bebeluşul se dezvoltă înglobând fetusul parazitar al geamănului său. Odată descoperită o astfel de anomalie, intervenţia chirurgicală este necesară pentru extirparea geamănului-parazit.

Agenţia de presă saudită SPA a anunţat că părinţii bebeluşului Aicha sunt originari din provincia Al-Mahra din Yemen, o ţară devastată de război şi pe cale să se confrunte cu o gravă criză umanitară, unde o coaliţie militară condusă de Arabia Saudită susţine guvernul local, care luptă cu rebelii Houthi, sprijiniţi de către Iran.

sursa foto: arhiva/g4media

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă