"Ar fi o mare nedreptate dacă nu ar câștiga Balonul de Aur!" Robert Lewandowski primește noi aprecieri

3 săptămâni in urmă 24

  • Liga 1: Farul - FCSB, joi, 20:30, Digi Sport 1

  • Liga 1: Chindia - Gaz Metan, vineri, 17:30, Digi Sport 1

Cel mai râvnit premiu individual este disputat de mai mulți fotbaliști, însă majoritatea oamenilor cred că atacantul polonez al celor de la Bayern Munchen merită să fie desemnat câștigător.

Selecționerul Poloniei îl sprijină pe Lewandowski în lupta pentru Balonul de Aur

După ce în anul 2020 nu a fost acordat premiul, acum suporterii fotbalului cer ca polonezului să-i fie recunoscute performanțele, atât cele din 2020, cât și cele din 2021, și să primească Balonul de Aur.

Susținător al lui Lewandowski este și selecționerul său de la naționala Poloniei, Paulo Sousa, care crede că o mare nedreptate s-ar face daca nu i s-ar acorda premiul atacantului.

"Ar fi o mare nedreptate dacă Lewandowski nu ar câștiga Balonul de Aur. A fost la un nivel foarte ridicat, nu doar în ceea ce privește golurile, ci și cea a paselor decisive și a efortului pe care îl face pentru echipă", a spus Paulo Sousa, selecționerul Poloniei.

Robert Lewandowski, câștigătorul Balonului de Aur 2021?

Află ce stă cu adevărat la baza societății americane. Mit sau manipulare? Azi de la 22:00 pe Digi World, în Digi Online.

Cu mai bine de o lună înaintea decernării, o listă cu presupusul clasament final pentru Balonul de Aur a fost ”scăpată” pe internet și s-a viralizat pe Twitter.

Dacă datele apărute în mediul online sunt veridice, Robert Lewandowski ar urma să primească Balonul de Aur în acest an, primul din cariera sa.

Atacantul polonez a fost marele favorit la Balonul de Aur în 2020, an în care a câștigat inclusiv Liga Campionilor cu Bayern Munchen, dar premiul nu a mai fost decernat din cauza pandemiei de COVID-19.

Lionel Messi, cel care era văzut cu prima șansă în acest an, în principal datorită câștigării Copei America cu Argentina, primul trofeu pentru el la nivel internațional, apare în clasamentul ”leak-uit” pe internet pe poziția secundă.

Podiumul este completat de Karim Benzema, atacantul lui Real Madrid.

Etichete: polonia , robert lewandowski , balon de aur , paulo sousa
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă