Aproape 77 de tone de haine second-hand degradate, aduse din Canada, descoperite în Portul Constanţa

1 săptămână in urmă 13

Trei containere cu aproape 77 de tone de haine second-hand au fost descoperite în Portul Constanţa. Marfa, sosită din Canada, era destinată unei firme din Mureş, a transmis Poliţia de Frontieră, într-un comunicat. Mărfurile, considerate deşeuri, vor fi returnate la societatea exportatoare.

Un control efectuat marţi, 11 ianuarie, de poliţiştii de frontieră, în cooperare cu inspectori vamali, comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi comisari din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, a scos la iveală aproape 77 de tone de deşeuri, în trei containere. Conform documentelor de insoţire, containerele erau pline cu haine second-hand, care urmau să fie importate din Canada de către o societate comercială de pe raza judeţului Mureş.

„În urma verificărilor suplimentare, echipa de control a constatat că în containere se aflau încărcate 76.789 de kilograme îmbrăcăminte cu un grad avansat de uzură, nefiind supusă procesului de curăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie”, arată sursa citată.

„Reprezentanţii Gărzii de Mediu şi ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului au stabilit că acestea sunt, în fapt, deşeuri inutilizabile şi nu pot fi puse în vânzare în România, iar întreaga cantitate urmează a fi returnată către expeditor. Acţiunea a beneficiat de sprijinul Agenţiei Europene FRONTEX”, a transmis Poliţia de Frontieră.

În cauză, sunr făcute cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de importul de deşeuri cu încălcarea prevederilor legale şi introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice natură în scopul eliminării acestora.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă