Aproape 5.000 de angajaţi din învăţământ şi creşe au primit prima doză de vaccin anti-COVID

1 lună in urmă 2


Un număr de 4.965 de angajaţi din învăţământ şi creşe s-au vaccinat joi până la ora 18:30 cu prima doză de vaccin anti-COVID, în centrele speciale, a transmis ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.


În total, aproape 70.000 de persoane din rândul personalului didactic au fost imunizate până acum, a anunțat joi seară ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.


"La data de 25 februarie – ora 10,00: 131.682 persoane programate (dintre acestea, 55.673 s-au vaccinat deja – 21.493 au făcut doza 1 şi rapel şi 34.180 au făcut doar doza 1). La acestea se adaugă aproape 8.000 de cadre didactice din învăţământul superior medical vaccinate (inclusiv rapel) şi înregistrate ca personal medical", a scris Cîmpeanu pe Facebook.


Miercuri, 24 februarie, au fost vaccinaţi 3.800 de angajaţi din învăţământ în prima zi a campaniei de imunizare a personalului din învăţământ.


Peste 20.000 de persoane au fost vaccinate anti-COVID-19 în ultimele 24 de ore, iar de la începutul campaniei de vaccinare, 27 decembrie 2020, au fost imunizate 872.361 de persoane (257.814 de persoane cu o doză şi 614.547 de persoane cu două doze).


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă