Anul Nou Chinezesc 2021. Începe anul Bivolului de Metal – Vezi tradiții și superstiții

2 luni in urmă 4


Anul Nou Chinezesc 2021 începe pe 12 februarie și este cea mai importantă sărbătoare în Calendarul Chinezesc. Vezi care sunt cele mai cunoscute tradiții și obiceiuri care se respectă în anul Bivolului de Metal.


Anul Nou Chinezesc se sărbătorește într-o perioadă diferită de la un an la altul, deoarece se bazează pe calendarul care ține seamă de ciclurile Lunii. Sărbătoarea este, de regulă, la a doua Lună Nouă, după solstițiul de iarnă. Anul Nou Chinezesc 2021 începe pe 12 februarie și se termină pe 30 ianuarie 2022.


Știi ce zodie ești în zodiacul chinzesc?


Anul Nou Chinezesc 2021 - Anul Bivolului Alb de Metal


Anul Nou Chinezesc 2021 este anul Bivolului de Metal. Animalele zodiacale sunt: Șobolan, Bivol (Bou), Tigru, Iepure, Dragon, Șarpe, Cal, Oaie, Maimuță, Cocoș, Câine, Porc. Culorile Anului Nou Chinezesc 2021 sunt verde și roșu. Verde reprezintă natura, iar roșu reprezintă elementul de foc.


Anul Nou Chinezesc este cea mai importantă sărbătoare tradițională a chinezilor, iar ajunul Noului An este denumit și Chūn Jié.


Originea sărbătorii este foarte veche și are la bază mai multe legende și obiceiuri. În Antichitate, în această perioadă a sărbătorii, oamenii reflectau despre cum s-au purtat și în ce au crezut în anul care tocmai a trecut.


Anul Nou Chinezesc este sărbătorit în țările și teritoriile cu populație chinezească mare, precum: Hong Kong, Republica Populară Chineză, Singapore, Indonezia, Malaysia, Macau; Taiwan, precum și în cartierele chinezești din orașele din întreaga lume.


Tradiții și superstiții de Noul An Chinezesc


Un obicei pe care îl respectă fiecare familie este acela de a face curățenie generală în casă, pentru a îndepărta orice nefericire, în speranța unui an mai bun.
După curățenie, oamenii își pun pe pereți afișe roșii cu versete poetice și imagini cu Noul An Chinezesc.
Un obicei cunoscut de sărbătoare este „Plicul Roșu”: persoanele căsătorite oferă copiilor și adulților necăsătoriți bani în plicuri roșii, apoi familia pleacă să felicite rudele și vecinii.
Cina servită în familie în ajunul Anului Nou trebuie să conțină carne de porc, pui și rață. De asemenea, de pe masă nu trebuie să lipsească un desert dulce.
De Anul Nou sunt comune și dansurile cu lei și dragoni. De asemenea, mulți chinezi bat tobele puternic, un obicei al celebrărilor festive.
De Anul Nou Chinezesc, certurile trebuie uitate și oamenii, iertați.
Seara de Anul Nou Chinezesc se încheie cu focuri de artificii. Se spune că zgomotul artificiilor și petardelor sperie spiritele rele și pe monstrul Nian.

Chinezii obișnuiesc să celebreze Anul Nou cu fast, pentru ca următoarele 364 de zile să fie pline de noroc, fericire și bani.


Ce cadouri se oferă de Anul Nou Chinezesc


În trecut, atunci când țara nu era atât de dezvoltată, cadourile uzuale erau produsele alimentare, hainele și băuturile. Astăzi, China este una dintre cele mai dezvoltate țări, motiv pentru care printre cadourile care se oferă cu ocazia Noului An Chinezesc se află dispozitive electronice precum: telefoane de ultimă generație, console gaming, televizoare sau alte produse electronice.


Sursă foto: Shutterstock.com


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă