Antoine Griezmann, zero pe linie de când a revenit la Atletico

3 săptămâni in urmă 12

  • Liga 1: FC Argeș - Chindia, sâmbătă, 17:00, Digi Sport 1

  • Liga 1: FCSB - Academica Clinceni, sâmbătă, 21:00, Digi Sport 1

Atacantul francez a plecat de la Atletico când era unul dintre cei mai buni jucători ai lumii, iar după perioada slabă de la Barcelona, a revenit la gruparea din capitala Spaniei cu speranța că își poate regăsi forma de odinioară.

Antoine Griezmann, evoluții sub așteptări pentru Atletico Madrid

Griezmann a avut parte de succes la prima sa aventură la Atletico, dar acum se pare că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Fanii nu au uitat "trădarea" și l-au huiduit pe atacant la primul meci jucat pe Wanda Metropolitano. O împăcare s-ar putea produce dacă evoluțiile lui Griezmann ar fi la nivelul primei perioade a sa la Atletico.

După 3 partide în La Liga, Griezmann nu are nici un gol și nici o pasă de gol pentru madrileni. Statisticile negative nu se opresc aici, iar în cele 181 minute jucate pentru Atletico în La Liga, atacantul nu a reușit să expedieze nici un șut pe spațiul porții adversarilor, conform Goal.

Antoine Griezmann, definitiv la Atletico? Spaniolii dezvăluie în ce condiții sunt obligați madrilenii să plătească

Atacantul a fost împrumutat la Atletico Madrid pentru un sezon, cu opțiune pentru încă un an, iar gruparea rojiblanco are obligația de a-l transfera definitiv pentru aproximativ 40 de milioane de euro, însă în anumite condiții.

Marca anunță că Atletico Madrid va fi obligată să-l transfere pe Griezmann doar dacă francezul va bifa la echipa lui Diego Simeone un anumit număr de meciuri, care a fost stabilit de cele două cluburi. Astfel, cel puțin teoretic, se poate ajunge în situația în care campionul mondial să nu îndeplinească această cerință și să fie nevoit să revină la Barcelona.

În schimb, Atletico are posibilitatea de a activa clauza de transfer definitiv în orice moment al perioadei în care Griezmann este împrumutat, fără a fi nevoită să aștepte finalul sezonului.

"În ciuda acestor clauze din contract, pare clar că Griezmann nu va reveni la Barcelona. Înțelegerea prevede ca Atletico Madrid să-l transfere definitiv pe atacantul francez, mai devreme sau mai târziu", scriu spaniolii.

Griezmann a mai jucat la Atletico Madrid în perioada 2014-2019, în care a strâns 257 de meciuri și 133 de goluri. Francezul a fost vândut apoi la Barcelona, pentru 120 de milioane de euro, unde nu a reușit să confirme așteptările.

Etichete: atletico madrid , revenire , antoine griezmann , prestații slabe
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă