Antivacciniștii din lotul lui Bayern Munchen au pornit o adevărată revoluție! Vedete precum Kimmich și Gnabry vor să dea clubul în judecată

4 zile in urmă 17

Prestigioasa publicație BILD anunță că starurile Kimmich, Gnabry, Cuisance, Musiala și Choupo-Moting, fotbaliști care nu s-au vaccinat, iau în considerare o acțiune legală îndreptată împotriva propriului club Bayern Munchen.

Revolta celor cinci fotbaliști riscă să împartă vestiarul bavarezilor în două tabere.

Campioana Bundesligii Bayern Munchen se confruntă cu o criză fără precedent în istoria sa din cauza antivacciniștilor din lot!

Conflictul spontan iscat la gruparea de pe Allianz Arena nu este unul de natură sportivă, dar este inițiat de cinci jucători de la echipa lui Julian Nagelsmann care refuză să se vaccineze împotriva COVID-19.

Conform BILD, cei cinci rebeli sunt Joshua Kimmich, Serge Gnabry, Michael Cuisance, Jamal Musiala și Eric Choupo Moting, care au anunțat că iau serios în considerare varianta unei acțiuni legale împotriva celor de la Bayern Munchen.

Motivul protestului spontan al celor cinci fotbaliști este noua legislație adoptată de landul german Bavaria care precizează că salariile celor care sunt forțați să se carantineze pentru că nu acceptă să fie imunizați împotriva coronavirusului pot fi diminuate  corespunzător perioadei de absență.

Acesta este și cazul celor cinci staruri ale bavarezilor, care au intrat în autoizolare după ce au fost contacți direcți cu o persoană din staff-ul lui Bayern Munchen, testată pozitiv la COVID-19, și care nu sunt de acord cu măsurile luate de campioana Bundesligii.

Pe întreg teritoriul Germaniei, un procent important de 32 la sută din populație continuă să se opună vaccinării împotriva COVID-19.

The post Antivacciniștii din lotul lui Bayern Munchen au pornit o adevărată revoluție! Vedete precum Kimmich și Gnabry vor să dea clubul în judecată appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă