Anglia redeschide magazinele, terasele și sălile de sport, după patru luni de măsuri restrictive

1 lună in urmă 20


Magazinele neesențiale, saloane de înfrumusețare și sălile de sport s-au redeschis de luni în Anglia și Țara Galilor, într-o primă etapă importantă de relaxare a măsurilor după patru luni de carantină, scrie BBC. De asemenea, terasele și restaurantele vor primi clienți în spații deschide.


Peste 32 de milioane de britanici au primit cel puțin o doză din vaccinul împotriva Covid-19, iar numărul de cazuri zilnice a scăzut considerabil. Doar șapte decese au fost raportate duminică, cel mai mic număr din 14 septembrie.


„Sunt sigur că va fi o mare ușurare pentru întreprinderile închise de atât de mult timp și pentru toți ceilalți, este ocazia de a reîncepe să facem anumite lucruri pe care le iubeam și care ne-au lipsit atât de mult timp”, a comentat premierul britanic Boris Johnson.


Johnson a spus că va merge chiar el la terasă pentru o halbă de bere pentru a sărbători etapa de relaxare a măsurilor.


Anglia a intrat în carantină pentru a treia oară la începutul lui ianuarie, cu anumite regiuni precum Londra carantinate încă de la jumătatea lui decembrie, dar situația sanitară s-a îmbunătățit sensibil de atunci.


Aproape 60% din populație a primit o primă doză, printre care o mare parte a persoanelor sub 50 de ani, iar autoritățile intenționează să vaccineze toți adulții cu prima doză până la finalul lui iulie.


Din 29 martie, ordinul de a rămâne acasă a fost ridicat și au fost autorizate adunări în aer liber, limitate la șase persoane sau două gospodării diferite.


Cinematografele, stadioanele, hotelurile și restaurantele (în interior) vor urma să se deschidă pe 17 mai, data la care membrii diferitelor gospodării se vor putea întâlni în interior.


Astfel dacă situația sanitară o va permite, întoarcerea fanilor pe stadioanele din Anglia să va întâmpla de pe 17 mai, cu o capacitate limitată la maximum 10.000 de persoane, a anunțat luni premierul Boris Johnson.


Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord vor implementa propriul calendar și set de măsuri privind ușurarea restricțiilor pandemice.


Marea Britanie intenționează să utilizeze un sistem de risc pe culori pentru țări odată cu reluarea călătoriilor internaționale neesențiale, dar guvernul a declarat că este prea devreme să spună ce țări ar putea primi unda verde care ar necesita doar teste înainte și după călătorie.



Citeşte Articolul Întreg pe Sursă