Angela Merkel a condamnat expulzarea unor diplomaţi europeni din Rusia, dar a subliniat că va menține deschis dialogul cu Rusia

2 luni in urmă 1

Cancelarul german Angela Merkel a condamnat vineri expulzarea unor diplomaţi europeni din Rusia, decizie pe care a calificat-o drept ”nejustificată” şi un nou pas prin care Rusia se îndepărtează de statul de drept, dar a subliniat că va menţine deschis dialogul cu Moscova şi nu vor fi suspendate lucrările la gazoductul Nord-Stream 2, Berlinul fiind însă favorabil sancţiunilor împotriva Rusiei, relatează Reuters.

Ministerul de Externe rus a anunţat vineri expulzarea unor diplomaţi din Germania, Suedia şi Polonia, acuzându-i că au luat parte la protestele ilegale în favoarea opozantului rus încarcerat Aleksei Navalnîi.

”Considerăm această expulzare ca fiind nejustificată”, a spus Merkel în faţa presei după o videoconferinţă pe teme de securitate şi apărare cu preşedintele francez Emmanuel Macron.

Şefa guvernului de la Berlin a menţionat că Germania îşi ”rezervă dreptul de a continua sancţiunile (împotriva Rusiei), în special împotriva unor persoane individuale”, dar a adăugat că este o ”datorie diplomatică” să menţină deschise canalele de comunicare cu Moscova.

Cât despre gazoductul Nord Stream 2, Angela Merkel a respins o posibilă suspendare a lucrărilor la acest proiect. ”Poziţia (Germaniei) asupra Nord Stream 2 nu este deocamdată afectată de aceasta; este un proiect asupra căruia cunoaşteţi poziţia guvernului federal” german, a punctat Merkel.

Ministrul german de finanţe, Olaf Scholz, s-a declarat marţi convins că gazoductul ruso-german Nord Stream 2 va fi finalizat, în pofida presiunilor Franţei, SUA şi ale altor aliaţi ca acest proiect să fie suspendat în urma reprimării mişcării de susţinere a opozantului Aleksei Navalnîi în Rusia.

Cu un ”da” clar a răspuns Scholz la o întrebare, ce i-a fost adresată la forumul jurnalistic ”Europa 2021”, despre realizarea până la capăt a acestui proiect costisitor – de circa 9,5 miliarde de euro -, construit în prezent în proporţie de 95%, relatează Agerpres.

Sursa Foto: Angela Merkel/Facebook

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă