Angajata unei maternități hărțuită de un agent de pază. I-a pus o floare la ușa biroului, cu mesajul „e prima de pe mormântul ei”

2 luni in urmă 36

Un agent de pază de la Maternitatea „Elena Doamna” a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, sub acuzațiile de ultraj și purtare abuzivă. Anchetatorii spun că ieșeanul a făcut scandal atât cu o angajată din cadrul unității medicale, cât și cu oamenii legii.

Șefa Biroului Personal din cadrul Maternității „Elena Doamna”, din Iași, îl acuză de hărțuire pe agentul de pază. Acesta i-ar fi pus o floare pe ușa biroului și i-ar fi spus că e prima de pe mormântul ei.

Urmează ca Judecătoria Iași să stabilească un prim termen al procesului penal.

Pe 30 iunie, Raluca Andrievici, șefa Biroului Personal din cadrul maternității, a sunat la 112 și a cerut ajutor, după ce ar fi fost amenințată cu moartea.

A fost nevoie de intervenția polițiștilor pentru a aplana conflictul dintre cei doi, iar, paznicul a fost săltat de oamenii legii.

Anchetatorii spun că, în momentul în care a fost ridicat, ieșeanul i-ar fi amenințat pe polițiștii care au intervenit.

Scandalul a pornit după ce femeia i-a reproșat agentului de pază că ar fi permis accesul unor persoane străine în unitate, fără a anunța acest lucru.

Individul ar fi anunțat-o că are numărul ei de telefon și că îi va spune de fiecare dată când va intra o persoană în unitate.

Femeia a anunțat și conducerea unității medicale despre atitudinea agentului de pază.

Acesta a așteptat-o în parcarea maternității și i-a spus că a identificat-o pe Facebook, dar și că știe unde locuiește, fără să-și dea seama că victima a înregistrat totul pe telefonul mobil.

Femeia a sunat la Poliție, iar oamenii legii l-au ridicat pe Daniel Răileanu și l-au dus la secție, pentru audieri.

El avea o alcoolemie de 0,19 mg/l în aerul expirat, conform anchetatorilor. Când a văzut că urma să fie amendat, agentul de pază a devenit recalcitrant și cu polițiștii.

„Știu eu că ai copii! Te găsesc eu pe Facebook, nu-i problemă! O să vezi tu cine sunt eu!”, le-ar fi spus ieșeanul polițiștilor, scrie bzi.ro.

„După aceasta, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, sub acuzația de ultraj. Procurorul de caz a decis punerea acestuia sub măsura controlului judiciar”, a precizat Dragoș Bordianu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă