Andres Dumitrescu, fundașul debutat de Leo Grozavu la Sepsi, surprinde: „Idolul meu e Chivu și vreau să joc la Inter!”

3 luni in urmă 20

Andres Dumitrescu, fundașul stânga în vârstă de doar 19 ani al lui Sepsi, a debutat ca titular în Liga 1, în victoria cu Chindia Târgoviște, scor 2-1, în etapa a 11-a, și a oferit primele declarații.

Leo Grozavu l-a introdus pe Andres Dumitrescu pe postul de fundaș central și l-a ținut pe teren pe tot parcursul partidei cu Chindia Târgoviște.

Andres Dumitrescu a crescut la FC Argeș, iar în anul precedent a trecut pe la echipele de juniori ale echipelor Padova, din Italia, și Lugano, din Elveția. Acesta a ajuns la Sepsi în luna ianuarie a acestui an.

Andres Dumitrescu, debutat de Leo Grozavu la Sepsi

Deși cei mai mulți jucători din generația lui au drept modele fundași precum Virgil Van Dijk, Sergio Ramos, Kalidou Koulibaly sau Gerrard Pique, Andres Dumitrescu a impresionat la primul său interviu.

Tânărul fotbalist a declarat că îl are drept idol pe Cristi Chivu, fostul căpitan al echipei naționale de fotbal a României, și și-a exprimat dorința de a ajunge să evolueze în Italia.

„Am un an de când sunt la Liga 1, m-am pregătit, am sperat că voi debuta, s-a întâmplat și zic eu că am făcut-o bine. Îi mulțumesc lui Mister pentru șansă și colegilor că m-au sprijinit. Am intrat cu emoții, dar au fost constructive. Mă bucur că am reușit să luăm cele trei puncte. Urmează un meci greu cu Turnu Măgurele în Cupă și cu Botoșani acasă.

Idolul meu este Cristi Chivu și dacă o să am evoluții bune, m-aș bucura să joc în campionatul Italiei. La Inter, de ce nu? Doamne ajută! Voi păstra tricoul, chiar o să vorbesc cu cei de la club”, a spus Andres Dumitrescu, la flash-interviurile de după meci.

The post Andres Dumitrescu, fundașul debutat de Leo Grozavu la Sepsi, surprinde: „Idolul meu e Chivu și vreau să joc la Inter!” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă