Andrei Baciu, despre valul patru de COVID: Prognoza de 1.500 de cazuri pentru mijlocul lunii septembrie se menţine în acest moment

1 lună in urmă 56

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu afirmă că se constată o creştere continuă a numărului de infecţii cu SARS-CoV-2 și a spus că autoritățile mențin prognoza conform căreia România ar urma să înregistreze la mijlocul lunii septembrie aproximativ 1.500 de cazuri de zilnice, potrivit News.ro.

„Cresc cazurile şi cresc mai repede decât au crescut în celelalte valuri. Acum situaţiile sunt diferite, primul val faţă de ceea ce se întâmplă acum, însă pe proiecţiile şi pe schemele pe care le aveam desenate şi analizate de către experţi suntem pe ceea ce au prognozat a fi scenariul 4, scenariul care descrie o tulpină, un virus cu astfel de rată de contagiozitate specifică acestei tulpini Delta care este mult mai contagioasă decât tulpina iniţială”, a spus Andrei Baciu miercuri seară la Digi24.

Vicepreşedintele CNCAV  a arătat că România înregistrează pentru a doua zi peste 500 de noi cazuri de îmbolnăvire.

”Vedem deja, de la o săptămână la alta, schimbăm cifra din faţa mediei de cazuri noi din fiecare zi. Suntem deja în a doua zi cu peste 500 de cazuri. Din nefericire, acesta este trendul şi aceasta este prognoza epidemiologică pentru perioada următoare. Ne aşteptăm undeva la sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie la 1.000 de cazuri şi prognoza de 1.500 de cazuri pentru mijlocul lunii septembrie se menţine în acest moment”, a mai spus Andrei Baciu.

Oficialul din Ministerul Sănătăţii a reafirmat că „mare parte dintre ce care ajung să fie infectaţi” şi care ajung în spital cu infecţia cu SARS-CoV-2 nu au fost vaccinaţi.

El a atras atenţia asupra faptului că cei nevaccinaţi nu trebuie să amâne inocularea serului.

România a confirmat în ultimele 24 de ore 541 de cazuri noi și șase decese, conform bilanțului transmis miercuri de autorități.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă