Andreea Bănică, situație neplăcută înainte de concert: ”M-am bătut cu un tirist”

1 lună in urmă 20


Andreea Bănică își aduce aminte de o situație neplăcută pe care a avut-o chiar înainte de un concert, la scurt timp dup ce trupa Blondy se destrămase. Artista a povestit acum despre un episod pe care îl consideră stânjenitor, mai exact o ceartă cu un șofer de tir.


Prezentă la Unica Urban Party, Andreea Bănică a povestit într-un interviu despre o întâmplare pe care nu o poate uita niciodată. Vedeta a povestit că abia se despărțise de colega ei de trupă, Cristina Rus, iar pe drum spre concert a avut parte de o situație neașteptată.


Andreea Bănică a dezvăluit că s-a bătut cu un șofer de tir. Cântăreața a fost lovită de bărbat și își aduce aminte de clipele neplăcute prin care a trecut la vremea respectivă.


”Cu foarte mulți ani în urmă, pe când mă despărțisem de Cristina, am plecat la un concert departe și m-am bătut cu un tirist. Urât din partea mea, dar din partea lui și mai urât, pentru că venea super supărat să dea într-o femeie, eu pe atunci o copilă, femeie în devenire.


Am amintiri de genul acesta că na, oamenii sunt diferiți și bărbații, uneori, ne tratează ca și când am fi bărbați și vor să se bată cu noi de la egal la egal. Mi se pare stânjenitor, pentru un bărbat, să vrei să dai într-o femeie. Dar se întâmplă. Cred că toți și toate am pățit”, a declarat Andreea Bănică pentru Unica.



Andreea Bănică: ”El mi-a dat cu piciorul”


Vedeta se machiase în genunchi, pentru că a fost lovită, însă spre finalul concertului a început ploaia, iar machiajul ei s-a șters. Andreea Bănică susține că pentru ea a fost un moment stânjenitor și a ales să plece cât mai repede de la evenimentul care a avut loc în urmă cu mai mulți ani.


”Țin minte că m-am lovit. Mă machiasem în genunchi, pentru că el mi-a dat cu piciorul. Aveam o lovitură mare și mă machiasem în așa fel încât să nu se vadă. Era perfect. Culmea, a început ploaia spre sfârșitul evenimentului și a căzut machiajul meu și a început să iasă la iveală lovitura. A fost la final. Nu-ți spun cum am fugit. Nu m-am mai întors să dau autografe, tocmai ca să nu se vadă vânătaia din genunchi”, a mai completat artista.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă