Andreea Antonescu, dezvăluiri de la Survivor: „Unul dintre Faimoşi mi-a cerut să fac topless pentru ei”

1 lună in urmă 19

Andreea Antonescu, dezvăluiri de la Survivor. „Pe de o parte, mă așteptam să rezist mai puțin în aceasta competiție, strict din cauze sportive, pe de altă parte, mă așteptam să rezist mai mult datorită psihicului puternic pe care îl am. În general, platourile TV par mai mari la televizor, însă traseele de la „Survivor România” sunt mult mai lungi în realitate decât se văd atunci când ești în fața micului ecran.

Acest show este o competiție sportivă, eu m-am gândit când am plecat că procentajul sportiv va fi mult mai mic și mă așteptam să rezist mai mult, pentru că sunt rezistentă din punct de vedere psihic și, de-a lungul timpului, în viața mea am trecut prin situații grele care m-au transformat în cine sunt astăzi„, a declarat Andreea Antonescu.

Citeşte şi: Boala de care suferă Andreea Antonescu. ”Nu a putut să aibă o viață normală”

Andreea Antonescu, dezvăluiri de la Survivor

Vedeta a povestit că unul dintre Faimoşi i-a cerut să facă topless de faţă cu băieţii, ceea ce a enervat-o foarte tare. Cel mai misogin Faimos i se pare Culiţă, iar cel mai rău crede că este Sebi.

M-am descurcat foarte bine, și-au dorit să mă coopoteze la ei în echipă, erau plini de tot felul de amabilități. Când am intrat în echipă, unul dintre băieți, nu îi voi da numele, a început să-mi sugereze să fac topless de față cu ei, lucru care mi-a stârnit o mâhnire. Eu nu am ajuns în „Survivor România” să mă trag de șireturi cu vreunul dintre concurenți și am încercat să îi pun la punct.

Am considerat că, dacă respectul nu se câștigă, se impune și am reușit acest lucru. Am apreciat amabilitățile lor, ajutorul lor, hrana pe care o aduceau, deși știam că scopul era să mă întoarcă pe mine împotriva Elenei. Am luat partea bună a lucrurilor, însă am ales ideea de forță a fetelor, eu sunt o femeie puternică și independentă.

Am ales să fiu de partea Elenei, care mi-a câștigat prietenia în ani de zile, iar relația mea cu ea s-a clădit frumos, în timp, nu a fost o prietenie de conjunctură pentru a mai rămâne o săptămână în acest reality-show. Sunt o persoană corectă și așa voi fi până la capăt. Cel mai misogin băiat din echipă este Culiță, insă cel mai rău om din echipă este Sebastian Chitoșcă„, a mai spus artista pentru Click.ro.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă