Anchetă pentru ”atentat la viața privată” la Paris. Se referă la un tablou cu președintele Macron

3 săptămâni in urmă 26

Luni, 27 Septembrie 2021, ora 11:51

147 citiri

Anchetă pentru ”atentat la viața privată” la Paris. Se referă la un tablou cu președintele Macron

O fotografie cu Macron în costum de baie a fost expusă într-o galerie, în apropiere de Palatul Élysée. A fost deschisă o anchetă pentru „atentat la viaţa privată”

O anchetă a fost deschisă pentru „atentat la viaţa privată” după expunerea unei fotografii a preşedintelui Emmanuel Macron în costum de baie, a indicat duminică Parchetul din Paris pentru AFP, confirmând o informaţie a Europe 1.

O imagine a şefului statului francez a fost expusă într-o galerie din apropiere de Élysée, înainte de a fi retrasă. Pentru fotograf, scopul nu a fost de a provoca sau de a-l submina pe preşedinte.

„O anchetă este în desfăşurare” şi „investigaţiile au fost predate BRDP”, Brigada de represiune a delicvenţei contra persoanei.

Emmanuel şi Brigitte Macron ar fi la originea plângerii, care îl vizează în special pe un paparazzo, autor al fotografiei în cauză. Dar Palatul Élysée, contactat de AFP, a precizat că „nu comentează” acest caz.

Potrivit Europe 1, fotograful a „expus timp de 15 zile fotografii cu preşedinţi ai Republicii în vacanţele lor”, între care cele cu Emmanuel Macron „chiar în faţa Palatului Elysée”.

Fotografia preşedintelui pe jet ski ar fi fost făcută „anul trecut” şi ar fi „circulat deja în presă”. În cadrul anchetei, „organizatorul expoziţiei a fost audiat timp de două ore de poliţie la începutul săptămânii”, potrivit presei franceze.

Este „chiar o tradiţie să vezi fotografii cu preşedinţii francezi în timpul vacanţelor lor”, de la „Pompidou la Fortul de Brégançon până la Emmanuel Macron sau Giscard în costum de baie”, a subliniat Thibault Daliphard, unul dintre fotografii expoziţiei, surprins de plângere. „Fotografia cu jet ski-ul arată un preşedinte tânăr, dinamic, cu un aer asemănător lui Kennedy, deci nu văd de ce această imagine este negativă”, a deplâns paparazzo, care a precizat că face această meserie „de 15 ani”.

Citeste si:

Un oficial CIA din Viena a fost demis pentru că nu a luat în serios „sindromul Havana''

Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) din SUA l-a demis pe şeful antenei sale din Viena pentru ceea ce s-a considerat a fi un răspuns inadecvat faţă de cazurile raportate privind misteriosul...

Google încearcă să închidă o anchetă a Comisiei Europene împotriva sa. Compania a produs o soluție de compromis

Google, divizie a grupului Alphabet, doreşte să ajungă la un acord cu Comisia Europeană referitor la investigaţia antitrust privind afacerile sale cu publicitatea digitală şi a trimis...

DigiSport.ro

TelekomSport.ro

DigiSport.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă