ANAT: Nu este prima dată când turiștii români sunt supuși unor abuzuri în Mexic / De ce a devenit Mexic o destinație preferată de români și în pandemie

2 luni in urmă 1

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a anunţat miercuri că înaintează un protest oficial către Ambasada Mexicului în România, acuzând abuzurile la care au fost supuşi turiştii români cărora li s-a refuzat intrarea în ţară. Patronatul din turism spune că sute de turiști români care au făcut rezervări prin agenții de turism românești ce au parteneri locali în Mexic sunt nevoiți să renunțe la serviciile achitate și să se întoarcă în țară fără nicio explicație.

”Grupurile de turiști sau turiștii individuali sosiți în ultimele zile în Cancun, cu diverse companii aeriene, au fost opriți la frontieră și li s-a refuzat intrarea în țară, fără niciun motiv. Nu este prima dată când Mexicul ia acest tip de măsuri, abuzive, împotriva turiștilor români. Turiștilor li se confiscă pașapoartele și telefoanele, sunt ținuți închiși în condiții necorespunzătoare, indiferent de vârstă. Evident, măsurile de protecție anti-covid nu sunt respectate. Dorim să știm de ce guvernul mexican se comportă în acest mod cu turiștii români și cine va suporta daunele materiale generate și pierderile generate de aceste abuzuri”, declară Alin Burcea, vicepreședinte ANAT, potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri.

Mexic devenise una dintre destinațiile exotice solicitate de către turiștii români în acest sezon, în special datorită faptului că nu se solicită test PCR covid-19 și nu este nevoie de carantină de 14 zile la revenirea în țară, iar an de an, câteva mii de turiști români aleg această țară pentru petrecerea vacanțelor, explică ANAT.

La ora actuală, sute de turiști români care au făcut rezervări prin agenții de turism românești ce au parteneri locali în Mexic sunt nevoiți să renunțe la serviciile achitate și să se întoarcă în țară fără nicio explicație.

"ANAT se întreabă cine va compensa pierderile generate de această situație, ținând cont că avem o situație de neconceput – o decizie unilaterală a statului mexican de a nu primi turiști români în această țară, fără nicio argumentare, alături de un tratament revoltător aplicat cetățenilor români. Pe de altă parte, nu este prima dată când turiștii români sosiți în grupuri organizate sunt puși în fața unei astfel de situații, astfel de abuzuri având loc de mai multe ori în ultimii ani.Amintim că România este membru al Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007, iar autoritățile Statelor Unite Mexicane ar trebui să trateze cetățenii României precum orice cetățean U.E. Se știe că U.E. reprezintă unul dintre principalii emitenți turistici din lume, Mexic fiind vizitat în 2019 de circa 1,5 milioane de turiști din U.E. ANAT se întreabă cum ar reacționa state precum Germania, Spania sau Franța, dacă proprii cetățeni, în calitate de turiști, ar fi supuși unei asemenea discriminări.Suntem de acord că fiecare stat are propriile reguli de frontieră și sunt cazuri când anumiți vizitatori, indiferent de cetățenie, pot fi refuzați la frontieră din motive întemeiate, individualizate, dar ni se pare inadmisibil ca această situație să se aplice unor grupuri întregi de turiști doar pe seama cetățeniei și tocmai de aceea așteptăm explicații. În contextul pandemiei dar și în general, este revoltător ca un grup organizat de turiști care respectă legislația în vigoare și care cheltuiesc sume importante în țara de destinație să fie respins fără niciun argument. Respingerea unor grupuri întregi de turiști pentru – așa cum au justificat autoritățile mexicane – lipsa actelor complete ori răspunsuri ezitante sau neconforme la interviuri ne pune un mare semn de întrebare și ne trimite cu gândul la o mare discriminare și la lezarea drepturilor unor cetățeni ai Uniunii Europene", a mai transmis ANAT.
"Suntem sechestrați in aeroportul din Cancun, alături de 84 de romani ...de 24 de ore. Va rog sunați autoritățile. scriu acest post din geanta de mâna. Urgenttttt nu avem acces la telefoane, Pașapoarte și carduri ajutor.Nu am primit apa și nici mâncare. Autoritățile mexicane ne brusceaza, suntem ținuți închiși și mergem la toaleta însoțiți.Guvernul Mexican a Arestat practic toții romanii ajunși la control Pașapoarte, telefon confiscat și fără dreptul de a suna la ambasada. Urmează sa fim deportați cu primul zbor, peste 15 ore", scria pe Facebook Gabriel Horț, un român aflat în această situație.
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă