Anamaria Prodan a mers la Dubai pentru a serba ziua lui Reghe: „Ăsta a fost cel mai mare cadou, s-a emoționat foarte tare”

5 luni in urmă 32

Anamaria Prodan, unul dintre cele mai influente personaje din fotbalul românesc, și-a lăsat treburile deoparte preț de câteva zile și a plecat la Dubai, alături de toată familia, pentru a aniversa așa cum se cuvine ziua lui Reghe. Anamaria a explicat în presă cum a decurs ziua specială petrecută alături de soțul său. 

„Cel mai mare cadou a fost că ne-am strâns toți pentru a-i fi alături, inclusiv soacra mea. Are deja tot ceea ce își dorește, așa că i-am făcut, împreună cu copiii, câteva cadouri de suflet, care au avut efectul la care am sperat, acela de a se emoționa foarte tare”, a declarat Anamaria Prodan, conform portalului Impact.ro.

Anii trec frumos peste noi și peste căsnicia noastră, sunt binecuvântată că Dumnezeu mi-a scos în cale un asemenea om. Am construit enorm împreună, iar cheia succesului a constat în faptul că înainte de orice am fost cei mai buni prieteni și nu am păstrat secrete unul față de celălalt. Ne-am respectat enorm, iar atunci lucrurile au venit de la sine. Tot ceea ce ne mai rămâne de făcut este să ne bucurăm împreună de anii care urmează, până la adânci bătrâneți”, a mai spus sexy-impresara, potrivit sursei citate. 

Nu ne mai dorim nimic material, decât să ne vedem copiii realizați și să aibă și ei norocul pe care l-am avut noi, unul cu celălalt. Ne dorim o viață liniștită și armonioasă, departe de răutățile și fățărnicia oamenilor” - Anamaria Prodan

FOTO Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, cel mai exclusivist cuplu din fotbalul românesc: 

VIDEO Anamaria Prodan, „aroganță” supremă: „Nu suport să-mi verific conturile din bancă! Cumpăr orice, nu mă uit la bani”

Citește și: 

Anamaria Prodan face dezvăluiri din viața privată: „Eram divorţată și nu ştia nimeni, nici mama” + despre ce bărbat spune: „E sufletul meu şi cel mai bun prieten”FCSB. Gigi Becali nu a iertat-o nici acum pe Anamaria Prodan: „Dacă nu erai tu, nu pleca niciodată!”Laurențiu Reghecampf împlinește azi 45 de ani » 7 recorduri cu care a uimit la FCSB

Elena Ceauşescu a vizitat Facultatea de Chimie, iar liftul NU mergea. Etajele Universităţii erau URIAȘE. Ce-a urmat pare ireal, dar e cât se poate de adevărat

Libertatea

Playtech: Am aflat cine este fotbalistul pe care Mirel Rădoi l-a dat afară de la echipa națională! Greșeala de neiertat a jucătorului
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă