ANALIZĂ Aproape 700 de mii de elevi nu au reușit să ia Bacalaureatul în ultimii 17 ani

1 săptămână in urmă 12

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2020/03/ID45811_INQUAM_Photos_Bogdan_Danescu-scaled.jpg
În perioada 2004-2020 nu au reușit să promoveze examenul național de Bacalaureat aproape 700 de mii de elevi care au absolvit clasa a XII-a, potrivit unei analize Edupedu.ro folosind datele publicate de Ministerul Educației.

Din cei peste 3 milioane de elevi care s-au înscris la Bacalaureat în perioada analizată, 696.643 de elevi nu au reușit să ia examenului. Procentual, numărul respinșilor reprezintă 23% din cel al înscrișilor.

Motivele pentru care nu au luat Bacalaureatul au fost trei: fie nu s-au mai prezentat, deși s-au înscris, fie au luat note sub media generală 6, ori au fost eliminați din examen.

Datele Ministerului Educației arată că în perioada 2004-2020, perioadă în care sunt cuprinși 17 ani cu 34 de sesiuni de bacalaureat, s-au înscris la acest examen 3.027.221. Dintre aceștia au reușit să ia examenul 2.014.271 de absolvenți de învățământ secundar.

Din cei 1.012.950 de elevi care nu au reușit să ia Bacalaureatul în prima sesiune, în perioada analizată, 316.307 au luat totuși acest examen în sesiunile următoare, potrivit datelor analizate.

Bacalaureat 2021 se va desfăşura în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat – 2011 (aprobată prin ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.799/2010), şi cu prevederile ordinului de ministru nr. 5.453/31.08.2020.

Programele pentru susținerea probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat sunt aici (anul școlar 2020 – 2021)

Calendarul examenului național Bacalaureat 2021 (ambele sesiuni)

Bacalaureatul este, în România, un examen național susținut la absolvirea liceului (clasele IX-XII sau XIII), la mai multe discipline de învățământ. Promovarea Bacalaureatului dă posibilitatea deținătorului de diplomă să dea examen de admitere la facultate.

Foto: Inquam Photos / Bogdan Danescu

Articolul ANALIZĂ Aproape 700 de mii de elevi nu au reușit să ia Bacalaureatul în ultimii 17 ani apare prima dată în Edupedu.ro.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă