Analist politic estonian, scenarii despre prăbușirea „lumii ruse”: „Trebuie să mai așteptăm încă 30-40 de ani”

1 săptămână in urmă 34


Vladimir Juškin, expert în politică rusă din Estonia, fostă țară din URSS, crede că propaganda imperialistă a Kremlinului va dispărea abia cu „ultima generație care poartă în gene ideea imperială”, potrivit televiziunii publică ERR.


Dacă va avea loc o schimbare de regim în Rusia, aceasta va avea loc cel mai probabil sub forma unei lovituri de stat militare, consideră Vladimir Juškin, analist politic din Estonia, specialist în politică rusă și fost consilier guvernamental în Estonia. 


Dar va fi nevoie de decenii pentru ca mentalitatea imperială să dispară în Rusia, crede acesta. „Există doar două posibilități de schimbare. O revoltă populară ar dura mai mult, dar o lovitură de stat militară este o opțiune mai realistă”, a declarat Juškin pentru ERR, televiziunea publică din Estonia. 


El a precizat că generalii ruși au început să vorbească fiindcă își dau seama că vor fi transformați în țapi ispășitori pentru eșecul militar din Ucraina. În același timp, este o particularitate a Rusiei faptul că schimbările se produc întotdeauna pe neașteptate. Juškin a spus că nimeni nu se aștepta la lovitura de stat din 1991 așa cum s-a întâmplat, potrivit sursei citate. 


Analistul politic Vladimir Juškin

„Se poate întâmpla ca o revoltă, când oamenii rămân fără mâncare, sau ca o lovitură de stat militară, când armata vede că este transformată în țap ispășitor și refuză să se conformeze”, a explicat analistul politic estonian. 


Totuși, spune Juškin, o lovitură de stat ar duce la evenimente în trei sau patru dintre cele mai mari orașe din Rusia, în timp ce restul țării ar continua să trăiască la fel. „De ce le-a plăcut oamenilor epoca Brejnev (n.r. - „epoca de aur a nomenclaturii” din URSS)? Pentru că lucrurile erau calme, nu existau revolte sau motive de îngrijorare. Totul era bine - existau vodcă și zakuskă, și petreceri la Fântâna Prieteniei Popoarelor”. 


Ar putea dura 30-40 de ani pentru ca Russkiy Mir” să dispară


Întrebat cât timp ar putea dăinui ideea pe care administrația rusă actuală o are despre Russkiy Mir (n.r. - lumea rusă), pe care o folosește pentru a-și justifica ambițiile imperiale, Juškin a spus că ar putea fi nevoie de o schimbare de generații.


„Atât timp cât Putin și cei mai apropiați aliați ai săi trăiesc, nu va dispărea nicăieri. Este singura idee care îi leagă pe toți. Pentru că dispariția lui Russkiy Mir și a conștiinței imperiale ar însemna sfârșitul acelor oameni și al regimului. De aceea nu pleacă nicăieri. Ar putea încerca să se ascundă, să-și schimbe înfățișarea, dar este singurul lucru care susține sentimentul imperial”. 


Juškin a amintit, de asemenea, de afirmația istoricului britanic Arnold Toynbee, potrivit căreia un imperiu moare atunci când moare ultima persoană care își amintește de măreția lui: „Trebuie să mai așteptăm încă 30-40 de ani pentru ca ultima generație care poartă în gene ideea imperială să piară”.


Izolarea Rusiei, singurul remediu


Vorbind despre modalitățile de a depăși etapa Russkiy Mir, Juškin a subliniat necesitatea de a izola conceptul imperial. 


„Trebuie să fie oprită la toate nivelurile - politic, cultural etc. Izolarea trebuie să fie maximă atâta timp cât la Kremlin domnesc imperialul Putin și succesorul său, care, de asemenea, nu va fi un democrat”, susține Juškin. „Așadar, nu văd alte opțiuni - doar izolarea - numeroase sancțiuni, inclusiv culturale”.


Modalități prin care Rusia se poate prăbuși


Analistul a vorbit, de asemenea, despre posibilele scenarii de dezintegrare a Rusiei și despre rolul Chinei în acest sens.


El a început prin a vorbi despre Cecenia, al cărei lider, Ramzan Kadîrov, conduce Rusia alături de Putin, potrivit lui Juškin.


„Rusia nu este condusă de Putin, ci de o uniune (Juškin folosește cuvântul unia - n.r.) Putin-Kadîrov. Putin plătește despăgubiri pentru pierderea războiului cecen în schimbul sprijinului lui Kadîrov. În realitate, Cecenia este de mult timp un stat independent, cu legea sharia, și totul este diferit de Rusia”, a declarat Juškin.


În momentul de față, Kadîrov a reușit să subjuge toate celelalte teyp-uri (n.r. - triburi cecene), dar de îndată ce puterea sa va scădea, va avea loc o explozie în Cecenia, a sugerat Juškin. „Ei au principiul feudelor de sânge. Celelalte teyp-uri se vor răzbuna pe Kadîrov pentru alianța sa cu Putin”.


Fostul președinte rus Dmitri Medvedev într-o vizită oficială în Sosnovy Bor, în districtul Zaigrayevsky, estul Siberiei. EPA/DMITRY ASTAKHOV/RIA NOVOSTI/KREMLIN POOL MANDATORY CREDIT

China colonizează deja Siberia


China colonizează deja parțial Siberia, a declarat Juškin. Putin a închiriat deja de două ori teritoriu pentru o perioadă de 99 de ani. „Dar China folosește terenul doar pentru extragerea de minerale - duce cărbune și lemn la fabricile de peste graniță. China colonizează deja Siberia din punct de vedere economic”, a afirmat el.  


De cealaltă parte a râului Amur trăiesc aproximativ 150 de milioane de chinezi. „Prin urmare, presiunea migrației este considerabilă”, a adăugat Juškin. „Rușii care trăiesc în Orientul Îndepărtat au spus că o treime din căsătorii sunt cu chinezi”.


În plus, aproximativ 150.000 de persoane traversează Uralii pentru a trăi în partea europeană a Rusiei în fiecare an. Juškin a spus că oamenii din China vorbesc despre Siberia ca despre un teritoriu nordic, o zonă vastă plină de resurse naturale pe care Rusia nu își poate permite să le folosească. 


„Chinezii cred că rușii nu pot utiliza resursele, în timp ce chinezii sunt harnici și vor să le extragă, să le prelucreze și să le vândă lumii pentru ca lumea să trăiască mai bine. Conceptul teritoriilor nordice funcționează deja, la fel ca și expansiunea economică a Chinei. Putin o vinde și primește o zi de plată, dar este, de fapt, o colonizare”, a explicat analistul politic. 


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă