ANAF: Autorităţile vamale din România şi Republica Moldova dispun măsuri comune, pe perioada sărbătorilor de iarnă

3 săptămâni in urmă 19

Autorităţile vamale din România şi Republica Moldova dispun măsuri comune, pe perioada sărbătorilor de iarnă, pentru fluidizarea traficului de mărfuri şi călători la frontieră, se menţionează într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). "În data de 22 decembrie a.c., a avut loc la Bucureşti o şedinţă de lucru a conducătorilor autorităţilor vamale din România şi Republica Moldova, în care au fost discutate aspecte ale dezvoltării cooperării viitoare dintre cele două state, în domeniul vamal. Autoritatea Vamală Română a fost reprezentată de către domnul Bogdan Lari Mihei, preşedinte, iar Republica Moldova de domnul Igor Talmazan, director al Serviciului Vamal. Reprezentanţii celor două state au agreat o serie de acţiuni comune pentru perioada imediat următoare", se menţionează în comunicat. Astfel, pentru perioada Sărbătorilor de iarnă, vor fi intensificate eforturile comune pentru fluidizarea traficului de mărfuri şi călători, inclusiv cu implicarea celorlalte autorităţi cu atribuţii de control la frontieră. "Ambele autorităţi vor suplimenta numărul de funcţionari vamali din frontieră, vor utiliza toate pistele de control disponibile pentru accelerarea fluxului de mărfuri şi călători, atât pe sensul de intrare cât şi pe cel de ieşire, şi îşi vor sincroniza aceste activităţi cu cele ale structurilor teritoriale ale Poliţiilor de frontieră. Ţinând cont de situaţia pandemică generată de răspândirea virusului SARS CoV-2, se vor intensifica şi măsurile sanitare de protecţie a funcţionarilor vamali şi a participanţilor la traficul transfrontalier, inclusiv prin asigurarea necesarului de dezinfectanţi, măşti şi mănuşi pentru a fi utilizate în activitatea zilnică.", se mai precizează în comunicat. În acelaşi timp, va fi intensificată şi activitatea Echipelor Mobile, care asigură cea de-a doua linie de control pe teritoriile ambelor state, în vederea prevenirii şi combaterii fraudelor vamale. De asemenea, în cadrul întâlnirii, conducătorii ambelor administraţii vamale au subliniat importanţa consolidării cooperării bilaterale între posturile şi birourile vamale de frontieră corespondente, în special în cadrul grupurilor comune de analiză de risc, constituite la nivel local. Reprezentanţii ANAF susţin că părţile au mai convenit să actualizeze Planul de cooperare vamală bilaterală cu noi propuneri, fiind remarcată necesitatea intensificării colaborării pentru implementarea unor proiecte iniţiate la nivelul UE. Totodată, Autoritatea Vamală din Romania şi Serviciul Vamal al Republicii Moldova şi-au manifestat disponibilitatea de a fi organizate vizite de studiu pe teme vamale de interes comun. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu) 
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă