Ana Blandiana, vorbe dure la adresa noii coaliții PNL-PSD: „Sunt sigură că Iohannis este principalul vinovat. Mă simt umilită”

4 zile in urmă 10

Ana Blandiana și-a manifestat revolta față de noua coaliție PNL-PSD, în cadrul unui interviu la Radio RFI, unde scriitoarea a declarat că această manevră politică este o umilință la adresa poporului român.

”Este o formă de dispreț absolut față de cei care i-au votat, față de propria lor ideologie și propriul lor proiect (…). Mi se pare extraordinar de grav ce se întâmplă acum și din punctul de vedere al societății civile, adică eu personal m-am simțit profund umilită de tot ce s-a întâmplat în ultimele luni, pentru sutele de ore pe care le-am petrecut în Piața Victoriei, pentru felul în care am sperat că putem să împingem lucrurile și chiar le-am împins spre un moment în care România să poată să înceapă să se reformeze, pentru ca după mai puțin de o jumătate de an totul să se destrame. Este de neînțeles, chiar dacă totul pornește de la președinte și mie mi se pare clar că așa se petrec lucrurile, chiar dacă este vorba de un plan. Stau și mă gândesc, ca un om care a avut relații strânse cu Convenția Democrată, prin Alianța Civică, cea care a împins atunci să aibă loc acea coaliție, stau și mă gândesc dacă așa cum a existat evident planul de distrugere a PNȚ-ului și a fost distrus, nu există și acum un plan de distrugere inclusiv a Partidului Liberal, care nu mă îndoiesc că va ieși distrus din toată această poveste”, a mărturisit Ana Blandiana.

Scriitoarea îl consideră ca principal vinovat pentru situația actuală pe președintele Klaus Iohannis.

”Sunt convinsă că este principalul vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat (…). Mi se pare de neînchipuit. În toată povestea asta, de neînchipuit este sfidarea bunului simț, adică faptul că luni de zile totul s-a învârtit în jurul unui personaj inventat de el și care nu a dovedit prin nimic că are o valoare în sine, mă refer la premierul Cîțu, dovedește că suntem în afara logicii, indiferent cât de ticăloasă ar fi logica respectivă. E clar că am traversat o perioadă absolut rușinoasă. Nu credeam după perioada Dragnea că poate să urmeze ceva de care din nou să-mi fie rușine (…). Eu personal nu o să mai particip la nici un fel de manifestație (…). E ridicol să mai încerci să faci ceva cu bună credință într-un domeniu în care totul se face cu rea credință”, a mai afirmat poeta.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă