Amenzi URIAȘE pentru mai multe cluburi de fițe din București - peste 120.000 de lei, din cauza evenimentelor organizate în pandemie

2 săptămâni in urmă 2

Evenimente organizate de cluburi în pandemieEvenimente organizate de cluburi în pandemie

Amenzi uriașe au fost date mai multor cluburi de fițe din București. Poliția Capitalei a anunțat că trei localuri, printre care și Bamboo, au primit amenzi de peste 120.000 de lei pentru că nu au respectat restricțiile din timpul epidemiei de coronavirus. În plus, cluburile riscă închiderea după mai multe amenzi primite și în trecut.

DUMINICĂ, 28 MARTIE 2021, 12:16

SURSĂ: realitatea.net

AUTOR: Ioana Stanescu

Controalele au fost făcute sâmbătă seară de către polițiști și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov și Poliției Locale.

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunţat, sâmbătă seară, suspendarea activităţii Clubului Bamboo, afirmând că ”legea e lege pentru toţi”. 

Poliția a precizat că terasa Clubului Bamboo din Sectorul 2 ar fi în concordanță cu legislația în vigoare, însă echipa de verificare a constatat că o parte dintre mesele amenajate acolo nu aveau între ele distanța conform prevederilor legale, motiv pentru care societatea a fost amendată cu suma de 30.000 lei. Pe de altă parte, firma nu deține autorizație de funcționare, astfel că a fost amendată cu 1.000 de lei, iar activitatea a fost suspendată, potrivit Poliției Capitalei.

De asemenea, în cazul unui al doilea local a fost aplicată o amendă de 10.000 de lei.

„Un operator economic a fost sancționat contravențional cu amendă de 10.000 lei conform Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu suma de 2.000 lei conform Legii nr 333 din 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, pentru nefuncționarea sistemului de supraveghere video. Direcția de Sănătate Publică a constatat și aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 30.000 de lei pentru încălcarea unor prevederi din domeniu. Totodată, având în vedere că operatorul economic a mai fost sancționat, este analizată de către Direcția de Sănătate Publică și măsura de suspendare a activității", a anunțat Poliția Capitalei.

Un al treilea local, din zona Herăstrău, a fost amendat cu 10.000 lei și, respectiv, 8.000 lei conform Legii 55 privind starea de alertă. În plus, și Direcția de Sănătate Publică a aplicat o amendă de 30.000 de lei și analizează aplicarea altor măsuri, una din posibilele efecte fiind închiderea localului.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă